Caravana Medicală continuă să ofere ajutor în Mureș începând din 12 ianuarie. În mai puțin de un an de la lansare, peste 14.000 de persoane au beneficiat de consultații medicale gratuite

Caravana Medicală a încheiat luna ianuarie lăsând din ce în ce mai mulți oameni cu zâmbetul pe buze. Aproape 2500 de pacienți au trecut pragul Spitalului Mobil în timpul lunii ianuarie. Medicii voluntari au fost bucuroși să ajute, însă poveștile oamenilor i-au lăsat cu un gust amar. Vorbim de vârstnici sau persoane care se aflau în imposibilitatea de a ajunge la un cabinet medical, din varii motive. Vinovatul? Statul român.

„Am avut un număr de 250 de persoane cu cazuri diverse, cu afecțiuni cardiace, continuăm să ajutăm și oamenii din această zonă, încercăm pe cât se poate să fim alături de populație și să fim în sprijinul lor și să facem tot ce e posibil”, a spus unul dintre medicii voluntari.

Misiunea Caravanei Mobile continuă de săptămâna viitoare. Voluntarii și Spitalul mobil vor ajunge în județul Mureș începând cu 12 ianuarie, unde vor staționa timp de 5 zile. Acolo, doctorii așteaptă localnicii la consultații și le stau la dispoziție cu o gamă largă de servicii medicale.

”CARAVANA MEDICALĂ VINE ÎN JUDEȚUL MUREȘ, ÎNTRE 12 ȘI 24 FEBRUARIE!

Prin intermediul acestui proiect, venim în sprijinul dumneavoastră cu servicii medicale gratuite de medicină generală, ecografie, EKG, oftalmologie, stomatologie și analize de sânge.

Vă așteptăm la spitalul mobil AUR, conform programului din imagine.

Dați vestea mai departe și contactați-ne dacă știți persoane care au nevoie de ajutor cu deplasarea în locațiile stabilite”, transmite AUR.

14.000 de oameni au fost consultați în mai puțin de un an de la începerea proiectului. 2.412 persoane au fost consultate în luna ianuarie, în 4 județe. Spitalul mobil acoperă o gamă largă de specialități medicale.