Ministerul Educației a publicat ghidurile pentru noul an școlar 2020-2021
Articolul continuă după anunț
Ministerul Educației și Cercetării a publicat pe site-ul educatiacontinua.edu.ro ghidurile privind organizarea și desfășurarea activităților în cadrul unităților de învățământ pentru anul școlar 2020-2021, în contextul epidemiei de COVID-19.
Ghidurile au fost concepute pentru toate nivelurile de învățământ, prin raportare la particularitățile fiecăruia în parte: învățământ preșcolar, învățământ primar, gimnazial și liceal, învățământ vocațional, învățământul special, respectiv învățământ profesional și tehnic.
Prin intermediul acestor ghiduri, Ministerul Educației și Cercetării vine în sprijinul decidenților de la nivel local/județean și al cadrelor didactice, în vederea planificării deschiderii anului școlar 2020-2021 în condiții de siguranță pentru toți preșcolarii, elevii și pentru întregul personal al unităților de învățământ.
În același timp, ghidurile propun repere pentru crearea, în unitățile de învățământ preuniversitar, a unui mediu sigur și favorizant pentru învățare relevantă și oferă modalități de colaborare la nivelul comunității locale, pentru a găsi soluții dinamice de lucru în acord cu provocările contextului pandemic.
Materialele prevăd recomandări de selectare și organizare a scenariilor, de aplicare a acestora, precum și de organizare a orarului.
Fiecare scenariu posibil este prezentat din perspectiva măsurilor necesare și a impactului asupra curriculumului, a resurselor, a orarului, a evaluării, a modului de colaborare în echipa pedagogică, a interacțiunii cu profesorii, cu elevii și părinții și măsuri destinate siguranței sanitare.
► Vă invităm să le parcurgeți aici:
- Ghid pentru învățământ preșcolar
- Ghid pentru învățământul primar
- Ghid pentru învățământul gimnazial și liceal
- Ghid pentru învățământul profesional și tehnic
- Ghid pentru învățământul special
- Ghid pentru învățământul vocațional
Precizăm că recomandările incluse în cuprinsul acestor documente de lucru vizează modalități de abordare a activității cu preșcolarii și elevii, în contextul epidemiei de COVID-19, respectând măsurile de siguranță specifice celor trei scenarii.
De asemenea, acestea au fost formulate în raport cu particularitățile de vârstă ale elevilor, cu obiectivele activității educaționale și elementele de curriculum specifice fiecărui nivel.