Senatorul Dorinel Cosma prezintă propunerile AUR pentru soluționarea revendicărilor protestatarilor din agricultură. Printre acestea se numără dublarea subvențiilor la hectar și limitarea importurilor din Ucraina
Dorinel Cosma, senator AUR de Botoșani, a vorbit într-o conferință de presă despre protestele fermierilor și transportatorilor și a prezentat câteva propuneri venite din partea Alianței pentru Unirea Românilor pentru soluționarea revendicărilor protestatarilor din agricultură. De asemenea, senatorul s-a referit și la demararea campaniei „Iarna românilor”, în cadrul căreia parlamentarii AUR vor sta de vorbă cu românii din toate județele.
Potrivit declarațiilor senatorului Dorinel Cosma, botoșănenii sunt mai hotărâți ca niciodată să fie mai atenți la vot. „Vor un guvern care să se gândească și la ei, la nevoile lor, nu doar la cum să le mai crească birurile prin taxe și impozite”, a mai spus acesta. Parlamentarul a precizat că acțiunea „Iarna Românilor” va continua în județul Botoșani și în perioada următoare. Astfel, senatorul și-a propus să discute cu cât mai mulți botoșăneni pentru a le afla nevoile și problemele cu care se confruntă, precum și propunerile lor pentru ca județul Botoșani și țara „să fie scoase de sub mantia cenușie a guvernării de fațadă sau în interesul oricui dar nu al românilor”.
În ceea ce privește protestele agricultorilor și transportatorilor români, parlamentarul a reamintit că AUR a solicitat convocarea unei ședințe extraordinare a Parlamentului pentru identificarea de soluții. Însă, există șanse mari ca actualul guvern să nu reușească să rezolve revendicările protestatarilor întrucât PSD și PNL nu pot oferi decât promisiuni neacoperite, sfidare și aroganță, precizează senatorul.
În acest context, Dorinel Cosma a prezentat propunerile formulate de către Alianța pentru Unirea Românilor care vin în ajutorul fermierilor români:
„Trebuie luate măsuri urgente, nu amânate lucrurile până când le convine lor. De aceea AUR a solicitat întrunirea de urgență a Birourilor Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului, pentru a convoca o sesiune extraordinară în cadrul căreia să fie puse pe ordinea de zi proiectele de lege care îi privesc pe transportatori și agricultori. Unele dintre aceste proiecte aparțin partidului AUR.
Pentru rezolvarea problemelor protestatarilor, printre altele, AUR propune dublarea subvențiilor la hectar pentru fermieri, achiziția pentru rezerva statului a produselor agricole în exces, la prețuri corecte și în același timp limitarea importurilor din Ucraina.
AUR mai propune acordarea de credite bancare cu dobânzi scăzute de aproximativ 1-2 % și garantate de stat pentru sectoarele cheie ale economiei. De asemenea, cerem reducerea taxării muncii până la maxim 25% din veniturile salariale pentru angajații din transporturi și agricultură”, a mai spus senatorul.