Street Food Tunari, sau unde poți mânca cel mai bun grătar din București

redactiaseptembrie 2, 2020
Street Food Tunari, sau unde poți mânca cel mai bun grătar din București

E sâmbătă dimineața și m-am urcat în masină cu bicicleta așezată deasupra. Plec la plimbarea săptămânală prin jurul Bucureștiului.

Am o direcție clară: mă opresc în Tunari și doar acolo dau jos bicicleta. Găsești ușor parcare să îți lași mașina și să te urci pe bicicletă: primăria a amenajat sute de locuri de parcare gratuite.

E ora 10 și cobor podul peste șoseaua de centură, între Pipera și Tunari. Cum ai ajuns pe partea cealaltă vezi parcă o altă Românie , una pe care Bucureștenii nu o cunosc: lacuri, spații verzi, pădure, câmpuri nesfârșite cu floarea soarelui, apicultori pe marginea drumului ce vând mierea proaspăt produsă.

Cum ai intrat în Tunari începe să te îmbie un miros plăcut de cărbune încins și carne la grătar. Deși e dimineață, pentru cei de acolo se lucrează de ceva timp din plin. Un fum ușor se ridică deasupra drumului.

Zona Tunari a devenit cunoscută pentru grătarele scoase la stradă. E mâncare proaspătă, ieftină și de calitate. Nu e doar un comerciant ci o duzină. Pare mai degrabă o frăție decât o chestie concurențială. Aici funcționează alte principii, nu încearcă să se elimine între ei ci să se ajute. Când au mesele ocupate te îndrumă și la vecini, nimeni nu trebuie pierdut.

În timpul săptămânii e nebunie la ora mesei. Românii fac un drum ocolitor pentru un grătar bun. Îi auzi la telefon lăudându-se la prieteni. În lungul străzii sunt 2 kilometri de parcare, deci loc găsești ușor.

Pe cărbunele încins sfârâie micii, ceafa și cârnații proaspeți. Zilnic se face aprovizionarea, căci seara frigiderul este complet gol.

Fac o nebunie și mă opresc înainte să pornesc în cursă. Comand o ceafă la grătar și cartofi prăjiți. Mă așez la masă și aștept cu o bere extrem de rece în față.

Mă uit la lume în timp ce lichidul savuros se scurge în mine dându-mi poftă de viață. Soarele face ca berea să pară și mai gustoasă.

Oamenii sunt respectoși. Aici pare că toată lumea se cunoaște cu toată lumea. Se discută și politică: taberele și părerile sunt împărțite, dar unite în fața unei beri reci.

În 10 minute îmi vine fripura apetisantă și o mănânc cu poftă. Alături s-au pus și câteva murături… Ce câteva: e tot borcanul, iei cât ai nevoie.

E cam devreme pentru amiază, dar nu am putut rezista tentației.

Sunt mici afaceri de familie cum mai găsești prin Grecia. Soț și soție, copii și poate vreo doi verișori. Toți sunt oameni de ai locului. Nu se feresc de muncă, preferă să facă un ban cinstit.

Vine multă lume și ia acasă, e mai ușor decât să faci tu un grătar. Unii dintre clienți sunt corporatiști ușor trecuți de tinerețe. Unii chiar se așează și la masă, dar parcă mai rușinați.

Găsești acolo toate categoriile sociale: de la antreprenori și până la muncitori în construcții. Uneori se așează și la aceeași masă, atunci când nu mai sunt locuri. Primii discută despre terenuri și ce să mai construiască, ceilalți se actualizează cu privire la prețurile pentru zidărie sau tencuială. Fetele nu lipsesc din nici o poveste iar povești poți auzi multe.

La sfârșit mi se întinde nota și las 25 de lei. Mi se pare fabulos, dar aici lumea parcă se mișcă altfel. În București fără 100 de lei nu scăpam și nu mai zic că nimic nu se compară cu un grătar autentic făcut la foc cu cărbuni.

Mâncarea stradală capătă un loc special în menu-ul zilnic din întreaga lume. Toată ziua suntem pe fugă, dar masa de la amiază a devenit una dintre plăcerile mici ale zilei.

Așa că dacă vrei să ieși la o plimbare cu bicicleta ia direcția Tunari și oprește la una dintre terase: te asigur că nu vei regreta. Sau cine știe: poate ai treabă prin zonă, oprește puțin și i-ați porția de timp pentru tine.

redactiaseptembrie 2, 2020