AUR București a protestat împotriva propunerii administrația locale a Sectorului 4 de a demola Piața Berceni-Olteniței
AUR București, în frunte cu Mihai Enache – candidatul AUR la primăria București – a protestat împotriva propunerii administrația locale a Sectorului 4 de a demola Piața Berceni-Olteniței pentru a face loc unei grădinițe. La manifestație au participat sute de persoane, nemulțumite de această propunere. Aceștia susțin că proximitate sunt deja trei grădinițe, iar Piața Sudului are prețuri prea mari pentru buzunarele lor și prea puține produse.
„La Piața Berceni-Olteniței își fac cumpărăturile atât tinerii care s-au mutat în cartier, cât și bunicii care au acest obicei de zeci de ani. De asemenea, aici își desfac marfa producători din Berceni, Vidra, Vărăști, Copăceni, Colibași și alte localități de la sud de Capitală. Sunt destule spații în Sectorul 4 în care pot fi deschise grădinițe sau creșe, nu e nevoie de schimbarea destinației unei piețe funcționale. Susținem și noi construirea de creșe, grădinițe și școli, dar nevoia reală este în cartierele noi, unde s-a construit haotic, doar blocuri de locuințe, fără alte facilități. Unde vor găsi de lucru apoi comercianții din această piață? De unde vor mai putea cumpăra legume și fructe proaspete locuitorii din cartier? Nu amestecăm piețele cu grădinițele, una este una, alta este alta”, a declarat în timpul manifestației Mihai Enache, președintele AUR București.
Potrivit hotărârii Consiliului Local al Sectorului 4 din decembrie 2023, pe amplasamentul actualei Piețe Berceni-Olteniței ar urma să se construiască o unitate de învățământ preșcolar.
După ce această informație a fost făcută publică, locuitorii Sectorului 4 și-au exprimat inițial nemulțumirile în mediul online, inclusiv prin intermediul unei petiții.
***
Mihai Enache, 35 ani, candidatul AUR la Primăria București. Absolvent al Colegiului Național Ienăchiță Văcărescu din Târgoviște, a urmat Facultatea de Administrație Publică și cea de Drept și un master în Administrație Publică și Dezvoltare Durabilă.
Cu experiență în administrația locală, Enache a gestionat proiecte pentru bucureșteni, cu bugete europene de peste 250 milioane de euro. Contribuțiile notabile includ Stația de metrou Tudor Arghezi, Spitalul de Stomatologie din Șoseaua Olteniței, Amfiteatrul Facultății de Medicină Dentară și Stația de Pompieri din Berceni.