Medic român la Spitalul St. Thomas din Londra: ”Ne vom obișnui cu acest virus și corpul va învăța să lupte cu el”
Un medic român, care lucrează la Spitalul St. Thomas, cel mai mare din Londra, susține că va trebui să ne obișnuim cu noul coronavirus și că nu se poate afirma sigur că acesta va dispărea brusc la un moment dat. Roxana Hotoboc are 60 de ani și lucrează la Unitatea de Urgențe a unuia din cele mai mari și cunoscute spitale din Anglia.
Fosta șefă a Serviciului Județean de Ambulanță Gorj a plecat din Târgu Jiu în urmă cu 13 ani, alături de copii. Acum este angrenată în prima linie a luptei împotriva coronavirusului. Roxana Hotoboc a declarat că în momentul de față în Anglia lucrurile merg mai bine decât în România, în privința numărului de cazuri.
Nu există însă niciun fel de controverse cu privire la existența virusului sau discuții ample în spațiul public legat de măsurile luate de autorități.
Medicul Roxana Hotoboc a declarat că este foarte greu de spus când va dispărea coronavirusul și dacă va dispărea. În opinia doctoriței, care a lucrat cu sute de pacienți COVID, la Londra, va trebui ca la un moment dat să ne obișnuim cu starea de fapt și cu prezența acestui virus.
„Lucrurile sunt destul de clare în Anglia când se ia o decizie. Toată lumea o respectă. Toată lumea poartă mască. Lucrurile s-au mai temperat față de partea de început a pandemiei unde, în spitalele din Londra, lucrurile au fost complicate. Acum sunt restricții pentru cei care vin din România.
Trebuie să intre în carantină 14 zile. Și la noi au fost afectați cei care aveau și alte boli, persoanele în vârstă. Același tipar. În momentul acesta nu putem spune că vom scăpa la un moment dat, brusc, de coronavirus. Nu știm nici ce se va întâmpla cu vaccinurile sau cu îmbunătățirea tratamentelor.
Cel mai probabil ne vom obișnui cu acest virus și corpul va învăța să lupte cu el. Va fi precum virusul gripal și altele. Probabil că unii l-au avut deja și nici nu au știut. Și eu am avut simptome la începutul pandemiei, dar a fost ceva ușor.
M-am testat mai târziu, cred că după trei luni și nu mai aveam anticorpi. Nu știu dacă am avut sau nu coronavirus. Este bine totuși să purtăm mască, să ne spălăm pe mâini. Să procedăm ca la orice boală contagioasă”, a declarat Roxana Hotoboc pentru gds.ro.
Doctorița din Târgu Jiu a fost în ultimul an de două ori „Angajatul lunii”, la Spitalul St Thomas, din Londra, conform ziarulromanesc.net.