Adrian Costea (AUR) reiterează apelul pentru centre medicale de permanență în județul Ialomița
Într-o interpelare adresată ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, senatorul AUR Adrian Costea reiterează apelul pentru centre medicale de permanență în județul Ialomița, în contextul în care, la solicitarea precedentă, ministerul în cauză a transmis un răspuns nesatisfăcător. Parlamentarul susține că înființarea unor astfel de centre la Căzănești și Amara le-ar oferi ialomițenilor posibilitatea să acceseze servicii medicale. În județul Ialomița, cu o populație de aproximat 200.000 de locuitori, funcționează doar două spitale.
Adrian Costea a punctat faptul că punctul de vedere transmis de Ministerului Sănătății la solicitarea precedentă cuprinde date cu caracter general și nu oferă răspuns la solicitarea sa. Acesta amintește că lipsa asistenței medicale este o problemă la nivelul întregului județ, iar situația este mult mai gravă în mediul rural.
„În satele ialomițene, majoritatea medicilor de familie se apropie de vârsta de pensionare, neexistând nicio strategie pentru atragerea de cadre medicale care să ocupe posturile ce vor rămâne vacante după pensionarea celor din prezent. Problema atragerii de medici este prezentă chiar și în mediul urban, aceasta fiind cauza evenimentelor neplăcute petrecute în vara acestui an la Spitalul Municipal Urziceni, unitate care, din lipsă de personal, ajunsese să-și restrângă activitatea”, a precizat Adrian Costea, cu mențiunea că informațiile sunt confirmate și de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică din Ialomița.
Senatorul a reiterat că o soluție pentru ca locuitorii acestui județ să beneficieze de servicii medicale de sănătatea este înființare de centre medicale de permanență la Căzănești, unde există deschidere din partea autorităților locale, și la Amara. Însă, pentru înființarea acestora este nevoie de voință politică, personal medical dispus să se constituie într-o echipă completă, de strategie și de viziune.
În acest context, Adrian Costea solicită ministrului Alexandru Rafila să răspundă la următoarele două întrebări:
- Ce strategie are Ministerul Sănătății pentru asigurarea personalului medical în zonele rurale? Cum îi veți convinge pe absolvenții de Medicină să vină să lucreze și în alte zone decât marile centre universitare?
- Cum vă veți implica pentru înființarea unor centre medicale de permanență în județul Ialomița la Căzănești (localitate cu statut de oraș) sau în alte zone rurale izolate?