Cate 100.000 euro pentru panouri fotovoltaice, pentru firme din domeniul HORECA
Întreprinderile mici și mijlocii și persoanele juridice din industria ospitalității – hoteluri, restaurante, cafenele – își vor putea instala sisteme de panouri fotovoltaice cu bani de la stat. Ajutorul de minimis va fi pus în practică prin Programul de finanțare Electric Up.
Regulile generale de accesare a programului sunt cuprinse într-un proiect de Ordonanță de Urgență, lansat în consultare publică.
Mai exact, programul este dedicat operatorilor economici, întreprinderi mici și mijlocii și persoanelor juridice române, care au înscrise ca activitate principală sau secundară, conform codurilor CAEN, una din activitățile corespunzătoare domeniului HORECA.
Panourile fotovoltaice vor fi instalate pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp – 100 kWp necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în Sistemul Energetic Național,
» Sursa: www.arenaconstruct.ro