Adrian Costea (AUR): Instituția Administrației Prezidențiale nu poate fi trasă la răspundere de către Parlament cu privire la modul de cheltuire a banului public!

Călătoriile președintelui Klaus Iohannis au ținut prima pagină a presei, în contextul în care șeful statului epatează cu fiecare ieșire din țară. Presa a relatat pe larg despre costurile deplasărilor în afara țării, finanțate de la bugetul statului. Deși se cunosc puține detalii despre aceste costuri, un lucru este cert: președintele Iohannis a reușit să epuizeze fondurile alocate, astfel că bugetul Administrației Prezidențiale a fost suplimentat cu aproximativ 7,5 milioane lei.

Senatorul AUR Adrian Costea consideră că un astfel comportament – ce presupune închiriere de avioane private – este demn de un adevărat nabab și nu de un președinte care ar trebui să urmească interesul cetățenilor pe care îi reprezintă. Klaus Iohannis a sfidat inclusiv reprezentanții Casei Regale – în luna mai 2023, cu ocazia evenimentului încoronării regelui Charles al Marii Britanii, a ales să călătorească tot cu un avion închiriat. Potrivit Recorder.ro, costurile acestei deplasări s-au ridicat la aproximativ 50.000 de euro.

Toate aceste cheltuileli sunt secretizate, a constatat senatorul Adrian Costea. Mai mult decât atât, nu există niciun mecanism de interpelare parlamentară prin care Administrația prezidențială să poată fi trasă la răspundere.

„Instituția Administrației Prezidențiale nu poate fi trasă la răspundere de către Parlament cu privire la modul de cheltuire a banului public! Faptul că președintele României este ales în mod direct de cetățeni îl face imun la solicitările celor care fac parte din organul reprezentativ suprem care, conform Constituției, este cel care exercită suveranitatea poporului și în numele lui.

Se spune că instituția prezidențială trebuie respectată indiferent de cel care este primul om în stat. Instituția Președintelui României este sau se vrea a fi eternă. Mandatul Președintelui României din prezent se apropie de final, lăsând o moștenire discutabilă a respectului și notorietății publice pe care ar trebui să o aibă instituția prezidențială”, a subliniat senatorul AUR.