Soluția disperată a unui profesor traumatizat de sărăcie. „Munceam până-mi țâșnea sângele pe nas, iar ratele creșteau”

România este, conform datelor Eurostat, țara cu cei mai mulți săraci, iar salariile și așa mici sunt impozitate draconic. Un tânăr profesor este printre milioanele de români care ar putea confirma datele oficiului pentru statistică al UE.

Daniel e profesor începător și are un salariu de 3.100 de lei. Net. Din acești bani, el plătește o rată la apartament de 1.800 de lei și îi mai rămân 1.300 de lei pentru utilități și mănâncare. Un fel de-a spune să mănânce, pentru că de cele mai multe ori se culcă flămând, în condițiile în care aproape trei sferturi din cei 1.300 rămași merg pe utilități în sezonul rece, conform Adevărul.

„Sunt profesor începător, iar salariu meu net e de 3.100 de lei. Din banii ăștia am ajuns să plătesc 1.800 rată la garsonieră, după ce, atunci când îmi făcusem creditul plăteam puțin sub 1.000 de lei. Dar între timp au crescut toate: rate, dobândă, ROBOR și mai știu eu ce și mi s-a dublat practic rata. Din restul banilor, iarna ajung să plătesc spre 1.000 de lei utilități și mai rămân pentru mâncare cu vreo 300 de lei”, povestește el.

Sânge, stres și sărăcie

Ca să mai facă rost de bani, când ajunge acasă dă meditații. Problema e că face naveta și ajunge târziu acasă, așa că și timpul în care poate da meditații e scurt. Dar asta înseamnă muncă, epuizare și oboseală. Iar organismul său resimte asta.

„Am zile când de abia mă trezesc dimineața, îmi vine să-mi blestem zilele. Mai ales toamna și iarna, când merg pe beznă și frig. Ajung acasă rupt de oboseală și încerc de două-trei ori pe săptămână să mai dau meditații. Ca să am ce mânca, nu de altceva. Am avut zile când munceam până-mi țâșnea sângele pe nas, iar ratele creșteau de la o zi la alta și nu mă puteam bucura de banii pe care îi muncesc din greu. Și mai am astfel de zile”, mai spune el.

Mai bine gunoier cu bani decât profesor sărac
O știre apărută în presa germană și preluată de „Adevărul” l-a ajutat să ia decizia care l-ar putea salva. Cel puțin pe plan financiar. E vorba despre un articol apărut în urmă cu doi ani în Nordkurier, despre alegerea aparent bizară a unor profesori români, care au ales să împartă pubele în Germania, pentru a câștiga bani.

Jurnaliştii germani au dat exemplul soţilor Ginovel şi Violeta Croitoru și sunt printre cei mai buni dintre lucrătorii temporari care distribuie pubele în numele companiei de logistică C-Trace S & L GmbH, cu sediul în Bielefeld. Un caz similar a fost cel al lui Andrei şi a Ramonei, doi tineri din Cluj, profesor, respectiv învăţătoare, care au plecat la rândul lor în Germania.

Inspirat de acest articol, el a luat o decizie importantă pentru viitorul său. Spune că își va da demisia și va pleca în străinătate, în Germania, unde va câștiga de cinci ori mai mult doar împărțind pubele, alături de gunoieri.

Alungat de sărăcie
„Am citit că sunt profesori români care merg în Germania să lucreze ca un fel de gunoieri, dar n-am importanță atunci, încă eram student. Acum, după ce m-am lovit de problemele astea financiare, am înțeles că orice aș face aici, oricâte meditații aș da și chiar dacă aș muri din cauza oboselii, banii mi-ar ajunge fix de rate, utilități și, cu noroc, dacă mai am putere să dau și meditații, de mâncare. Asta nu e viață. Drept urmare, mă voi duce în Germania și voi împărți pubele, dacă așa suntem plătiți ca dascăli în România”, susține profesorul.

El spune că se așteaptă ca tot mai mulți colegi să renunțe la catedra în învățământ și să meargă în străinătate la muncă sau să caute altceva în țară. „Mai am o colegă care a renunțat după câteva luni. Nu îi ajungeau pur și simplu banii. Ea a fost un caz fericit, pentru că părinții ei au o livadă și va lucra pentru ei”, povestește el.

O întrebare își pune, însă: cine va mai alege să devină dascăl, când salariile în învățământul preuniversitar sunt de mizerie și tot mai puțini tineri se îndreaptă spre domeniul acesta.

„Am auzit cazuri, mai ales la țară, unde cei mai mulți profesori sunt suplinitori, oameni fără niciun fel de pregătire de dascăl. Apoi ne mirăm că învățământul nostru e cum e când e subfinanțat, iar profesorii mor de foame. Cine să îi mai învețe carte când noi trebuie să mergem la capătul Europei să facem munci pe care altfel niciun intelectual nu le-ar face?”, se întreabă tânărul.