Cât a pierdut agricultura românească din cauza importurilor din Ucraina
Afluxul de cereale și semințe oleaginoase din Ucraina din anii 2022 și 2023 a cauzat vulnerabilități pe piața agricolă din România și a produs fermierilor români pierderi importante pentru că fost puși în situația extrem de complicată de a-i valorifica produsele la prețuri mai mici decât costurile de producție, care implică cheltuieli cu inputurile, forța de muncă etc., se arată într-un document semnat de ministrul Agriculturii, Florin Barbu.
Având în vedere caracterul generalizat al acestor vulnerabilități,Uniunea Europeană a avut intervenții legislative în aceste cazuri, prin adoptarea de acte normative de compensare financiară a fermierilor bugetare comunitare alocate au fost suplimentate cu resurse bugetare naționale.
Astfel, ca urmare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/739 al Comisiei din aprilie 2023 de prevedere a unei măsuri de sprijin de urgență pentru sectorul cerealelor și cel a oleaginoase din Bulgaria, Polonia și România, prin Hotărârea Guvernului nr. 1032/2022 s-a aprobat acordarea unor ajutoare excepționale producătorilor agricoli din sectorul vegetal.
Resursele financiare alocate au fost de 126,1 milioane de lei i lei, echivalentul sumei de 25,4 milioane de eur care s-au asigurat astfel:
a) 63 milioane de lei echivalentul sumei de 12,7 milioane de euro, finanțare externă nerambursabilă FEGA
b) 63 milioane de lei, echivalentul sumei de 12,7 milioane de lei euro, de la bugetul de stat.
Măsura de sprijin de urgență a vizat acordarea unui grant producătorilor agricoli importurilor de cereale din Ucraina și a reprezentat suma pentru compensarea de producătorii agricoli din sectorul cereale pentru depozitarea în agricole proprii sau depozitarea în custodie la terți, a cantităților de proprie a anului 2022 și înregistrate în aceste spații la data de 01.02.2023.
De asemenea, ca urmare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/ 1343 al Comisiei din 30 iunie 2023 de prevedere a unei măsuri de sprijin de urgență pentru sectorul cerealelor și semințelor oleaginoase din Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia, prin Hotărâre nr.845/2023 a fost aprobată acordarea unui sprijin de urgență pentru sectorul cerealelor și al semințelor oleaginoase, prin care s-a instituit măsura de sprijin de urgență excepțional, grant acordat producătorilor agricoli afectați de creșterea importurilor de cerealelor și semințelor oleaginoase din Ucraina.
Resursele financiare totale necesare implementării schemei de sprijin de urgență 304.916.642,16 lei, și reprezintă echivalentul sumei de 61.617.993,10 euro, astfel:
a) 147.118.905 lei, echivalentul sumei de 29.730.000 euro, finanțare externă nerambursabilă prin Fondul European de Garantare Agricolă.
b) 157.797.737,16 lei, echivalentul sumei de 31.887.993,77 euro, care se asigură de Ia stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2023,