ANRE plătește o chirie de 520.000 euro pe an unei firme controlate de fostul ministru Dan Ioan Popescu
Din punct de vedere imobiliar, grupul de Investigaţii Politice a arătat, în urma unei anchete, că Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) plăteşte în fiecare an peste jumătate de milion de euro unei firme controlate de fostul ministru Dan Ioan Popescu.
Astfel, „ANRE plătește o chirie de 520.000 Euro pe an unei firme controlate de fostul ministru Dan Ioan Popescu. Imobilul închiriat de ANRE este vechi (a fost construit în perioada 1945-1948) și se află într-o stare avansată de degradare.
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) are un sediu în Sectorul 2 din București, pe Bulevardul Carol I, nr. 29. Sediul ANRE este închiriat de la Institutul de Studii şi Proiectări Hidroenergetice – ISPH S.A., o firmă controlată de Dan Ioan Popescu, fost ministru al Industriei și Resurselor și al Economiei și Comerțului.
În perioada 1 august 2022 – 31 iulie 2023, ANRE a plătit firmei lui Dan Ioan Popescu o chirie de 2.604.249 lei (aproximativ 520.000 Euro).
ANRE ocupă o suprafață de 2.554,57 mp în clădirea din Bulevardul Carol. Aceasta înseamnă că instituția publică plătește firmei lui Dan Ioan Popescu o chirie de aproximativ 17 euro pe metru pătrat. În București chirii de 17 Euro pe metru pătrat se plătesc pentru spații de birouri clasa A (clădiri noi și foarte moderne cu parcare subterană, finisaje de cea mai bună calitate, lifturi rapide șamd.)
Imobilul de pe Bulevardul Carol I, nr. 29 are aproape 80 de ani și este recondiționat sumar. Acesta se încadrează mai degrabă la clasa C de spații de birouri pentru care chiria este în București de circa 5 Euro / metru pătrat. Prin urmare ANRE plătește o chirie de circa 3 ori mai mare decât prețul pieței.
Institutul de Studii şi Proiectări Hidroenergetice (I.S.P.H.) este o fostă unitate a Regiei Autonome de Electricitate „Renel”. Printr-o hotărâre a Guvernului Văcăroiu din mai 1996, ISPH a fost desprins din Renel și înființat ca o societate comercială pe acțiuni cu capital integral de stat. Câteva luni mai târziu, ISPH a fost privatizat prin metoda PAS, acțiunile fiind preluate de salariați, în principal de directori. Clădirea de pe Bulevardul Carol, aflată în patrimoniul ISPH, a devenit astfel proprietate privată.
Beneficiarii reali ai ISPH SA sunt în prezent fostul ministru Dan Ioan Popescu și soția acestuia, Elena Popescu. Acționarul majoritar al ISPH, cu 65% din acțiuni, este firma Eldapo SRL . Eldapo SRL este deținută în totalitate de Dan Ioan Popescu și Elena Popescu”, se arată în postarea de pe pagina de Facebook – Grupul de Investigaţii Politice.