Tensiuni între Moscova și Chișinău: Rusia l-a convocat pe ambasadorul moldovean după expulzarea directorului Sputnik
Ministerul rus de Externe l-a convocat marţi pe ambasadorul Republicii Moldova la Moscova pentru a protesta faţă de „persecuţia” presei ruse în această ţară, după expulzarea în septembrie a directorului local al agenţiei de presă Sputnik, scrie AFP, conform news.ro.
„Partea moldovenească a primit un protest ferm împotriva persecuţiei actuale, motivate politic, a presei de limbă rusă din Republica Moldova”, a precizat ministerul într-un comunicat.
Acesta a citat în special expulzarea de către Republica Moldova, la 13 septembrie, a directorului filialei moldoveneşti a Sputnik, Vitali Denissov, acuzat de Chişinău de „dezinformare şi propagandă”.
Acesta a citat în special expulzarea de către Republica Moldova, la 13 septembrie, a directorului filialei moldoveneşti a Sputnik, Vitali Denissov, acuzat de Chişinău de „dezinformare şi propagandă”.
Ingerințe externe la Chișinău
De la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, preşedinta proeuropeană Maia Sandu a criticat în mod regulat ingerinţele şi tentativele de răsturnare a ţării, despre care crede că au fost orchestrate de Moscova.
Fosta republică sovietică de 2,6 milioane de locuitori, situată între România şi Ucraina, a primit anul trecut statutul oficial de candidat la aderarea la Uniunea Europeană.
Acuzate că sunt instrumente de „dezinformare” ale Kremlinului, mass-media Sputnik şi RT au primit interdicţie de a emite în UE începând din martie 2022, atât la televiziune, cât şi pe internet, în urma unui acord încheiat de cele 27 de state membre, la scurt timp după începerea conflictului.