Proiect de lege pe agenda Guvernului: Certificatul de căsătorie dintre persoane de același sex încheiat într-un stat al Uniunii Europene va fi recunoscut în România
Guvernul are pe ordinea de zi un proiect de lege care modifică regimul străinilor, astfel încât certificatul de căsătorie dintre persoane de același sex încheiat într-un stat al Uniunii Europene să fie recunoscut în România fără a mai fi necesară transcrierea în registrele de stare civilă române. Inițiativa Guvernului are loc la cinci ani după decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene. CJUE a decis în iunie 2018 că România trebuie să recunoască libertatea de ședere pe teritoriul său a membrilor de familie, care includ și soții de același sex. Această obligație nu înseamnă că statul respectiv trebuie să și legalizeze căsătoriile între persoanele de același sex.
Examinând inclusiv hotărârea CJUE amintită anterior, Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.277 alin.(2) şi (4) din Codul civil, constatându-se că acestea sunt constituționale în măsura în care permit acordarea dreptului de ședere pe teritoriul statului român, în condițiile stipulate de dreptul european, soților – cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene şi/sau cetățeni ai statelor terțe – din căsătoriile dintre persoane de același sex, încheiate sau contractate într-un stat membru al Uniunii Europene.
”Înlăturarea, pentru un scop determinat, a cerinței transcrierii nu reprezintă o recunoaștere pe teritoriul României a efectelor căsătoriilor încheiate între persoane de același sex, statele membre ale Uniunii Europene având vocația de a decide, în mod suveran, dacă permit sau nu încheierea unor astfel de căsătorii pe teritoriul lor sau dacă recunosc, pe propriul teritoriu, efectele unor astfel de căsătorii încheiate în alte state membre”, se arată în expunerea de motive a guvernului.
Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a admis în luna mai plângerea formulată de Asociația ACCEPT și 21 de familii împotriva Statului Român prin care s-a sesizat încălcarea Articolului 8 din Convenția CEDO, ”dreptul la respectarea vieţii private şi de familie” în cauza Buhuceanu și alții vs România. Hotărârea vine la 4 ani după ce 42 de persoane au dat în judecată statul român din cauza lipsei de recunoaștere și protecție legală pentru familiile lor.
Prin această decizie, România este obligată să adopte o legislație prin care recunoaște și protejează cuplurile de același sex.
Ministerul de Externe a anunțat că a contestat decizia CEDO. Contestația MAE vine în contextul în care România a semnat chiar în luna iulie o declarație comună de susținere a comunității LGBTQ+ din Ungaria, pentru marșul Budapest Pride, care s-a desfășurat într-un climat de tensiune din cauza politicilor guvernului Orban. Declarația a fost publicată de Ambasada SUA la Budapesta, iar pe lista semnatarilor apare și ambasada României.
Redăm mai jos integral proiectul de lege al Guvernului
”Lege pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România Parlamentul României adoptă prezenta lege
Articol unic – Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:
- La articolul 46 alineatul (16), după litera f) se introduce o nouă literă, lit. g), cu următorul cuprins:
„…………………………………………………………………………………………………
g) străinii, membrii de familie ai cetățenilor români, care au întemeiat cu aceștia o viață de familie pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene.” - La articolul 46, după alineatul (171) se introduc două noi alineate, alin. (172) și (173), cu următorul cuprins:
„…………………………………………….……….………………………………………….
(172) Solicitarea de viză depusă de persoanele prevăzute la alin.(16) lit.g) va fi însoțită de certificatul de căsătorie eliberat în statul membru al Uniunii Europene unde s-a încheiat căsătoria.
(173) Certificatul de căsătorie prevăzut la alin.(172) are putere doveditoare în țară fără a fi necesară transcrierea în registrele de stare civilă române, doar în scopul acordării dreptului de
ședere pe teritoriul statului român, în condițiile stipulate de dreptul Uniunii Europene, soților, cetățeni ai statelor terțe, din căsătoriile dintre persoane de același sex, încheiate sau
contractate într-un stat membru al Uniunii Europene.” - La articolul 62 alineatul (3), după litera d) se introduce o nouă literă, lit. e), cu următorul cuprins:
„…….…………………………………………………..………………………………………
(e) pentru străinii, membrii de familie ai cetățenilor români, care au întemeiat cu aceștia o viață de familie pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, dacă:
(i) prezintă pașaportul valabil;
(ii) prezintă certificatul de căsătorie eliberat în statul membru al Uniunii Europene unde s-a încheiat căsătoria;
(iii) nu există o stare de bigamie sau de poligamie, în cazul căsătoriei;
(iv) prezintă cartea de identitate a cetățeanului român al cărui membru de familie este străinul.” - La articolul 62, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alin. (7), cu următorul
cuprins:
„…………………………………………………………………….…………………………..
(7) Certificatul de căsătorie prevăzut la alin. (3) lit.e) pct.(ii) are putere doveditoare în țară fără a fi necesară transcrierea în registrele de stare civilă române, doar în scopul acordării
dreptului de ședere pe teritoriul statului român, în condițiile stipulate de dreptul Uniunii Europene, soților, cetățeni ai statelor terțe, din căsătoriile dintre persoane de același sex, încheiate sau contractate într-un stat membru al Uniunii Europene.” - La articolul 88 alineatul (2), după litera c) se introduce o nouă literă, lit. d), cu următorul cuprins:
„…………………………………………………………………………………………………
d) străinul al cărui drept de ședere a încetat în condițiile art. 11 alin. (3) lit. f).”