România amână finanțarea unor proiecte de cooperare cu Ucraina

Comitetul de Monitorizare al Programului Interreg NEXT România-Ucraina a decis amânarea finanțării proiectelor cu valoarea mică din domeniul turismului și al culturii, din cauza situației curente din Ucraina, potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării.

Proiectele vizau, printre altele, restaurarea unor monumente istorice, reabilitarea căilor de acces către acestea, precum și activități de promovare a turismului în comunitățile de frontieră, respectiv oblasturile Ivano-Frankivsk, Zakarpattya, Cernăuți și Odesa, de partea ucraineană și județele Satu Mare, Maramureș, Botoșani, Suceava și Tulcea, din România. De asemenea, sunt eligibile pentru finanțare și proiecte legate de sănătate, educație, adaptarea la schimbările climatice și managementul frontierei.

Bucureștiul a anunțat că fondurile prevăzute pentru derularea programului vor face obiectul unei noi sesiuni de proiecte, care va fi lansată ulterior, în funcție de evoluția situației din Ucraina. Conform comunicatului citat, programul Interreg NEXT România-Ucraina are un buget total de 54 milioane de euro, fonduri nerambursabile, la care s-ar fi adăugat contribuția națională. Din Comitetul de Monitorizare, structura decizională pentru programul de cooperare, fac parte autorități publice centrale și locale din cele două state participante și organizații neguvernamentale active în domeniile vizate de program.