„Efectele devastatoare” ale reformei lui Ciolacu. Parchetul General îi cere ministrului Justiției să intervină
Parchetul General a trimis vineri ministrului Justiţiei, Alina Gorghiu, o adresă prin care solicită ca intenţia Guvernului de a desfiinţa posturile vacante publice să nu se aplice instituţiilor din sistemul judiciar, deoarece această măsură va avea efecte „devastatoare” prin închiderea unităţilor din teritoriu, inclusiv structurile judeţene ale DIICOT.
Protest al magistratilorFoto: Inquam Photos / George Călin
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat desființarea a circa 200.000 de mii de posturi vacante din sistemul bugetar. Aceste prevederi apar în proiectul de OUG care ar trebui adoptat de guvern și care, potrivit lui Ciolacu, reprezintă „prima reformă reală în ceea ce priveşte sistemul bugetar”.
„PICCJ atrage atenţia că unele dispoziţii ale proiectului de act normativ menţionat pot genera disfuncţionalităţi majore în activitatea Parchetelor”, transmite Parchetul General, într-un comunicat de presă.
PICCJ arată că organizarea internă a instituţiilor din cadrul sistemului judiciar este reglementată prin legi şi ordonanţe de organizare şi funcţionare, cele mai importante dintre acestea fiind Legile nr. 303/2022 şi nr. 304/2022, a căror adoptare a constituit atât îndeplinirea unuia dintre jaloanele Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, cât şi principalul argument pentru ridicarea MCV.
„În atare condiţii, dacă ordonanţa de urgenţă s-ar aplica instituţiilor din sistemul judiciar s-ar produce, implicit, schimbări esenţiale în organizarea internă a acestor instituţii, cu modificarea corelativă a legilor de organizare şi funcţionare a respectivelor instituţii, ceea ce ar produce grave perturbări în activitatea de urmărire penală. Orice intervenţie legislativă cu impact asupra activităţii Parchetelor trebuie realizată cu respectarea standardelor constituţionale vizând principiul fundamental al independenţei Justiţiei, evitând astfel destabilizarea sistemului judiciar în ansamblul său şi afectarea gravă a dreptului cetăţeanului de acces la Justiţie”, se explică în comunicat.
În opinia Ministerului Public, „anularea” posturilor vacante la Parchete ar crea premisele unui blocaj în activitatea judiciară, cunoscute fiind dificultăţile cu care acestea se confruntă (nenumărate parchete au posturi vacante şi/sau au înregistrat o încărcătură pe procuror peste media naţională).
În prezent, la nivelul Parchetelor sunt vacante 903 posturi de procuror, dintr-un total de 3.040 posturi, reprezentând 29,70%.
„În situaţia adoptării măsurilor preconizate, vor fi Parchete care vor fi desfiinţate de facto sau vor funcţiona cu unul sau doi procurori, fiind imposibilă asigurarea activităţii acestora cu respectarea tuturor exigenţelor impuse de statul de drept. După cum bine se cunoaşte, există unităţi de Parchet unde toate posturile de procuror sunt vacante, precum Parchetul de pe lângă Judecătoria Măcin…