VIDEO. „Păpușa de fier” a lui Putin admite că Moscova nu a făcut niciun „gest de bunăvoință” față de Ucraina
Prezentatoarea TV, Olga Skabeeva, una dintre cele mai cunoscute propagandiste de la televiziunile rusești, a admis că Moscova nu a făcut niciun „gest de bunăvoință” față de Ucraina prin retragerea trupelor de pe Insula Șerpilor sau alte acțiuni, transmite Hotnews.
„Cu tot respectul față de ”gestul de bunăvoință”, circumstanțele din regiunile Kiev și Cernihiv evoluau de o asemenea natură încât a fost mai bine să plecăm”, a declarat aceasta în emisiunea sa, conform Timpul.md.
Nu exact așa”, intervine unul dintre invitați.
„Absolut [așa]. Exact așa, din păcate. Toți oamenii cu cunoștințe despre situație sunt conștienți de asta, motiv pentru care [retragerea] a fost numită un ‘gest de bunăvoință’, [pentru a arăta] umanitarismul nostru”, a continuat peste invitat cea poreclită „păpușa de fier” a președintelui Vladimir Putin din cauza criticilor virulente pe care obișnuia să le aducă opoziției ruse cu ani în urmă.
„Dar știți, când ești un umanitar nu începi o operațiune militară specială”, a declarat ea într-o aparentă ironie la adresa președintelui Putin.
În pofida comentariilor sale despre retragerea forțelor ruse din regiunile Kiev și Cernihiv la sfârșitul lui martie 2022, ministerul rus al apărării a invocat faimosul „gest de bunăvoință” al Moscovei abia la sfârșitul lunii iunie a anului trecut, afirmând atunci că evacuarea trupelor sale de pe Insula Șerpilor are rolul de a facilita exporturile de cereale ale Ucrainei prin porturile de la Marea Neagră.
„Rusia nu se opune eforturilor ONU de a crea un coridor umanitar pentru a exporta producția de cereale din Ucraina. Această decizie nu va mai permite Kievului să speculeze asupra unei crize alimentare iminente, spunând că este imposibil să exporti cereale din cauza controlului total al Rusiei asupra nord-vestului Mării Negre”, mai afirma acesta prin vocea purtătorului său de cuvânt, generalul Igor Konașenkov.
Kremlinul a invocat și el un „gest de bunăvoință” anul acesta
În lunile care au urmat comentariul lui Konașenkov cu retragerea rusă „în semn de bunăvoință” a fost pe larg ironizat de ucraineni, dar și observatorii de pe rețelele de socializare ai războiului, în condițiile în care armata ucraineană a publicat la scurt timp după anunț o înregistrare video care arăta cum a lovit în mod repetat trupele aflate pe insulă în săptămânile premergătoare.
În luna martie 2023, Kremlinul a invocat un nou „gest de bunăvoință” față de Ucraina, după ce a fost de acord să prelungească acordul care permite țării vecine să își exporte cerealele prin Marea Neagră.
Fiind întrebat de jurnaliștii de la Moscova de ce Rusia a fost de acord cu extinderea acordului pentru 60 de zile, și nu 120 de zile cum era prevăzut anterior, Peskov a răspuns că decizia a fost de fapt „un gest de bunăvoință” în speranța că, după o perioadă atât de lungă de timp, toate părțile își vor respecta angajamentele luate față de Rusia.
În cele din urmă Rusia a denunțat acest acord luna trecută și forțele sale armate au început să lanseze atacuri repetate menite să distrugă instalațiile portuare ale Ucrainei.
When you’re a humanist, you don’t launch a „special military operation” – Russian propagandist Skabeyeva has a new rhetoric. Also, she contradicts Putin, saying that Russian retreat from Kyiv and Chernihiv region was not a „goodwill gesture” at all. pic.twitter.com/Qum4WdQB6w
— Anton Gerashchenko (@Gerashchenko_en) August 1, 2023