Adrian Costea (AUR) a solicitat conducerii TVR detalii privind retragerea producției „Replay”. Ce a transmis instituția
Senatorul AUR Adrian Costea a solicitat conducerii TVR detalii privind retragerea producției „Replay”, care este, în opinia sa, cel mai reuşit proiect media de istorie a fotbalului românesc. În sesizarea adresată SRTv, senatorul a subliniat că producția respectivă se adresa unui public cult şi iubitor al sportului şi care nu conţinea mondenităţi sau scandaluri.
„Consider că Replay a fost cel mai reuşit proiect media de istorie a fotbalului românesc, având doi realizatori pasionaţi şi dedicaţi profesiei. Din păcate, concedierea domnului Marian Olaianos a adus după sine şi eliminarea producţiei din grila de programe a TVR, deşi serialul despre istoria echipei naţionale de fotbal nu a fost finalizat. Fanii acestei emisiuni, care erau nevoiţi să urmărească emisiunea la ore târzii, au fost privaţi de un conținut de calitate”, afirma senatorul.
Departamentul Emisiuni şi Ştiri Sportive din cadrul SRTV a transmis un răspuns referitor la retragerea producției „Replay”, în care a explicat că nu s-a avut în vedere desființarea acestei emisiuni. Există posibilitatea ca emisiunea să se poată regăsi in grilele de toamnă-iarnă ale posturilor TVR 1 sau TVR 2.
În ceea ce privește crearea unei arhive pe Youtube cu toate edițiile din perioada 2010-2022, instituția a transmis că există două impedimente, și anume: situaţia drepturilor de autor şi sportive în contextul legislației aplicabile în prezent pentru utilizările în mediul digital şi faptul că marca „Replay” nu aparţine SRTv.
„În anul 2019, solicitarea SRTv de înregistrare a mărcii Replay a fost respinsă de Oficiul de Stat pentru Invenții şi Mărci ca urmare a cererii de opoziție formulate de FASHION BOX S.p.A, titular at mărcii comunitare Replay (magazinele de articole de îmbrăcăminte cu acelaşi nume].
Față de aceste aspecte, postarea pe internet a arhivei de înregistrări cu edițiile emisiunii Replay nu se poate realiza în conformitate cu reglementările legale din domeniul proprietății intelectuale”, se mai arată în răspunsul transmis.