Sorin Mateescu (AUR) atrage atenția Ministerului Justiției asupra necesității de a reglementa profesia consilierilor juridici și a funcționarilor publici cu atribuții juridice la nivel național
Senatorul AUR Sorin Mateescu, membru în Comisia juridică din cadrul Senatului României, a adresat o interpelare noului ministrul al Justiției, Alina Gorghiu, cu privire la situația consilierilor juridici și a funcționarilor publici cu atribuții juridice la nivel național și legitimizarea lor ca profesie.
Demersul este inițiat ca urmare a faptului că, potrivit informațiilor oficiale și neoficiale, există diverse asocieri în rândul consilierilor juridici și a funcționarilor publici cu atribuții juridice la nivel național, care slăbesc profesionalizarea acestei meserii și se trece în derizoriu în comparație cu barourile de avocați sau asociațiile de executori judecătorești.
În acest context, Mateescu atrage atenția că, în lipsa reglementării profesiilor, nu se poate vorbi despre etică profesională. Prin urmare, senatorul AUR solicită Ministerului Justiției să transmită o statistică actualizată a celor care profesează în calitate de consilier juridic. Cunoașterea acestui aspect este necesar pentru a avea o abordare planificată, inclusiv pentru a asigura o transparență a profesiei.
„În multe instituții publice centrale de multe ori avem consilieri, funcționari publici care au atribuții juridice în gestionarea activității lor, dar nu li se recunoaște nici măcar calitatea de consilieri juridici în așa fel încât să aibă o independență a actelor pentru care răspund, plus și drepturile salariale care li se cuvin. În al doilea rând, pentru o transparență a profesiei, ar trebui măcar la nivelul Ministerului Justiției să fie o centralizare a funcționarilor publici din sistemul administrației publice centrale și locale, care practică profesia, ținând cont de faptul ca pot fi angajați doar cu diploma de absolvent de drept pe una din profesiile juridice ce fac parte din clasa Avocaților, dar nu intră în prima dintre acestea, respectiv avocații înscriși în barouri”, precizează senatorul.
Sorin Mateescu specifică faptul că, potrivit COR 2021 situația este următoarea : COD Avocați 26 11 include și consilierii juridici, mai mult există o confuzie ce se menține probabil în REVISAL, existența jurist consultului ca și profesie.
Astfel, pentru o clarificare a nevoii de reglementare a acestei profesii senatorul AUR Sorin Mateescu solicită Ministerului Justiției răspuns la următoarele întrebări:
- În condițiile în care circulă zvonul că la nivelul sistemului public, cel puțin 25% din aparatul bugetar au studii juridice, câte persoane sunt înregistrate în Revisal cu codul 261102 jurist consult respectiv cu codul 261103 consilier juridic, pe toate instituțiile, regii autonome și autoritățile publice, la nivel de județe și la nivel național ? De asemenea, în calitatea pe care o aveți vă rog să obțineți și o centralizare a funcționarilor publici, cu statut special sau nu, din cadrul autorităților publice centrale sau ale administrației centrale, care au atribuții juridice în activitatea lor (conform fișei postului și a diplomei de absolvire).
- În condițiile în care absolvenții de studii juridice care lucrează în sistemul public și nu li se permite ca incompatibilitate să fie cel puțin consilieri juridici, dar care lucrează cu acte de natură juridică ( inclusiv cu redactarea de acte normative pentru interesul instituției de care aparțin sau cu avizarea întocmirii unor contracte de achiziții publice, de exemplu) nu au drepturi asemănătoare colegilor din corpul asimilat magistraților, experților judiciari, consilieri juridici cu drept de pledare sau din rândul asistenților executorilor judecătorești, ce măsuri aveți în vedere pentru susținerea lor atât ca recunoaștere profesională, precum și eventuale drepturi legale și financiare ?
- Ținând cont că la nivelul UE se discută despre posibilitatea ca angajații ( fie din sectorul public sau privat) cu studii juridice, consilieri juridici sau nu, să poată accede – după un număr de ani ca și activitate profesională într-o instituție publică – în corpul magistraților, al barourilor de avocați, al uniunilor de notari publici sau alte meserii liberale, pe baza experienței acumulate reprezentând un plus pentru aceste meserii, cum vedeți posibilă o astfel de inițiativă la nivelul ministerului pe care îl coordonați?