Circulaţia feroviară este perturbată spre/dinspre Arad. Sunt afectate trei trenuri
CFR anunţă, luni, că, din cauza unui deranjament la reţeaua de alimentare cu energie electrică, circulaţia feroviară este perturbată spre / dinspre Arad.
”În cursul acestei după-amiezi, 03 iulie 2023, din cauza producerii unui deranjament în staţiile Radna-Vărădia (de pe secţia Arad – Ilia) la reţeaua de alimentare cu energie electrică, trenurile CFR Călători care tranzitează zona înregistrează întârzieri”, a transmis, luni, CFR.
Până la ora transmiterii acestei ştiri, sunt afectate:
- IR 75 Budapesta Keleti – Braşov
- R 2030 Arad – Simeria
- IR 1765 Timisoara Nord – Iaşi
”În funcţie de evoluţia situaţiei, sunt posibile şi alte decalări ale orariilor trenurilor. Echipele de intervenţie ale CFR SA lucrează la remedierea deranjamentului produs. CFR Călători a pus la dispoziţia CFR SA tracţiune diesel pentru remorcarea trenurilor pe distanţa afectată în situaţia în care va fi necesar”, a mai precizat compania.
CFR a menţionat că circulaţia în zona afectată se va desfăşura în continuare în funcţie de măsurile operative stabilite şi dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA.