PSD nu face nimic pentru fermierii români: Banii promiși de Comisia Europeană sunt în aer
Noul guvern Ciolacu nu pare prea interesat de soarta fermierilor români ci mai degrabă de împărțirea ciolanului cu PNL. PSD își bate joc în continuare de fermierii români. Decizia privind compensarea fermierilor cu un sprijin în valoare totală de 100 de milioane de euro pentru pierderi în legătură cu importurile din Ucraina a fost deocamdată suspendată. Producătorii agricoli din România ar fi trebuit să afle vineri, 12 mai, dacă primesc cei 29,7 milioane de euro, drept compensație pentru pierderile înregistrate la porumb, floarea-soarelui şi rapiţă.
Comisia Europeană a suspendat deocamdată decizia de a ajuta fermierii prin compensații pentru pierderi în legătură cu importurile din Ucraina, a anunțat Polskie Radio. În cadrul întâlnirii de vineri, 12 mai, urmau să fie luate decizii privind aprobarea propunerii Comisiei Europene de sprijin din rezerva de criză a cinci țări – Polonia, Bulgaria, România, Slovacia și Ungaria.
Pentru ajutor urmează să fie alocate 100 de milioane euro, dintre care 29,7 de milioane urmau să fie destinate României.
Primul motiv pentru care decizia privind ajutorul nu a fost luată este că Slovacia și Ungaria mențin în continuare interdicțiile unilaterale de import din Ucraina, care trebuiau să fie ridicate pe 2 mai, când interzicerea UE pentru patru produse grâu, porumb, rapiță și floarea-soarelui a intrat în vigoare. Singura țară care se mai opune este Ungaria, după ce Slovacia a renunțat la interdicții.
Mai marii din UE nu sunt de acord cu ajutoarele acordate fermierilor din Est – PSD nu face nimic pentru fermierii români
De asemenea, 12 țări membre UE și-au prezentat opinia într-o scrisoare trimisă CE în care au criticat pachetul de ajutor în sine. Scrisoarea a fost semnat de miniștrii din Franţa, Austria, Belgia, Croaţia, Danemarca, Estonia, Germania, Grecia, Irlanda, Luxemburg, Olanda și Slovenia. Statele care se opun ajutorului excepțional au cerut o discuție amplă pe această temă.
”Criteriile pe baza cărora s-a propus pachetul de 100 de milioane și cele pe baza cărora au fost alocați banii statelor membre ar trebui clarificate cât mai curând posibil”, se arată în scrisoarea asumată de cele 12 țări membre ale UE.
Miniștrii care nu susțin sprijinul critică Comisia pentru lipsa de consultare atunci când a decis introducerea unei interdicții UE care să le înlocuiască pe cele unilaterale introduse de Polonia, Bulgaria, România, Slovacia și Ungaria. După cum subliniază ei, decizia Comisiei ridică îngrijorări cu privire la tratamentul diferit pe piața internă unică și ridică întrebări cu privire la viitoarele proceduri în cazuri similare. În tot acest timp ministerul Agriculturii din România nu a întreprins nici un demers la Bruxelles pentru a debloca aceste sume destinate fermierilor români.