15 iunie 2023 – 134 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu
Astăzi, 15 iunie, se împlinesc 134 de la trecerea la cele veșnice a lui Mihai Eminescu – jurnalist, poet, prozator, ales post-mortem membru al Academiei Române.
Eminescu este considerat de criticii literari poetul naţional al României, fiind supranumit „luceafărul poeziei româneşti”, dar şi cel mai important reprezentant al romantismului din literatura românească. Totodată, Eminescu s-a implicat în activităţile Societăţii literare„ Junimea” şi a fost redactor-şef al ziarului „Timpul”, oficios al Partidului Conservator.
Mihai Eminescu este primul care a făcut din limba română un adevărat obiect de artă, în condiţiile în care poezia românească, nesigură, se afla abia la începuturile sale. Erudit prin complexitatea cunoştinţelor acumulate (a studiat filosofia, dreptul, medicina, a fost interesat de economie, sociologie şi alte discipline) a avut un real succes în cariera de jurnalist, articolele sale de critică literară, socială şi politică fiind publicate în „Timpul” şi „Curierul de Iaşi”. Întreaga sa activitate de ziarist a fost pusă în slujba dreptului la existenţa naţională a poporului român, susţinând în articolele sale cauza românilor din Transilvania şi din Bucovina.
Boala şi moartea sa prematură (a decedat la numai 39 de ani) au întrerupt ascendenţa unui talent care abia atunci ajungea la maturitatea creaţiei sale şi care avea potenţialul de a deveni cu adevărat un poet de talie mondială. Asupra bolii şi morţii sale, circumstanţele nu au fost nici până astăzi pe deplin elucidate.