Brexit: Negocierile UE-Londra privind relaţiile viitoare nu au avansat semnificativ
Negocierile între Uniunea Europeană şi Regatul Unit cu privire la viitoarea lor relaţie nu au avansat semnificativ în cursul recentei runde de discuţii din această săptămână, a afirmat vineri negociatorul-şef al UE pentru acest dosar, Michel Barnier, potrivit Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
”Cei care sperau ca negocierile să avanseze rapid în această săptămână vor fi dezamăgiţi. Şi din păcate şi eu sunt dezamăgit şi îngrijorat, dar şi surprins”, a spus Barnier într-o conferinţă de presă la finalul unei noi runde de tratative intense.
”Negociatorii britanici nu au arătat dorinţă reală de a avansa în chestiuni de importanţă fundamentală pentru Uniunea Europeană şi acest lucru în pofida flexibilităţii pe care am manifestat-o în ultimele luni”, a adăugat reprezentantul blocului comunitar.
De partea sa, Regatul Unit a acuzat Uniunea Europeană că face ”dificile în mod inutil” negocierile privind relaţiile post-Brexit.
Într-un comunicat, şeful echipei de negociere britanice David Frost le-a reproşat Celor 27 că vor să îi impună Londrei o continuitate asupra ajutoarelor publice şi pescuitului şi că doresc un acord pe aceste subiecte înaintea altor puncte ale discuţiilor.
”Acest lucru face în mod inutil dificilă înregistrarea de progrese”, a denunţat Frost.
”Sunt alte domenii importante ce rămân de reglementat şi chiar dacă există o înţelegere mutuală globală între negociatori, rămân multe detalii asupra cărora trebuie lucrat. Timpul este limitat pentru cele două părţi”, a spus demnitarul britanic.
El a apreciat că un acord este ”totuşi posibil” până la finalul perioadei de tranziţie, ce expiră la 31 decembrie. ”În mod clar, (un acord) nu va fi uşor de atins”, a adăugat David Frost.
Negocierile între Bruxelles şi Londra vor fi reluate la 7 septembrie. Ele vor continua până pe 2 octombrie, înaintea unui summit la care liderii statelor membre UE speră să valideze un acord cu Londra.
Principalele divergenţe se referă la solicitarea Bruxellesului ca în schimbul unui acord de liber schimb fără cote şi taxe vamale Regatul Unit să aplice în continuare unele dintre normele blocului comunitar pentru a evita o posibilă concurenţă neloială din partea britanicilor pe piaţa europeană, şi dosarul pescuitului.
Bruxellesul doreşte un acord extins care să includă norme ale UE privind concurenţa, mediul sau fiscalitatea, în timp ce Londra ar vrea doar un acord clasic de comerţ liber.
Premierul britanic Boris Johnson a respins posibilitatea unei prelungiri a perioadei de tranziţie post-Brexit, care se încheie pe 31 decembrie, Regatul Unit continuând să aplice până atunci regulile UE. Dacă până la finalul acestei perioade nu se va încheia un acord, relaţiile economice dintre UE şi Regatul Unit vor fi supuse exclusiv regulilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului.