Marius Nistor: Revolta este maximă în momentul de față. Noi suntem informați că Parlamentul României nu are de gând să voteze acordarea a 15% din bugetul general consolidat
„Colegii noștri și-au asumat răspunderea pentru această acțiune, chiar dacă pierd din punct de vedere salarial. Revolta este maximă în momentul de față”, a spus Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, într-o intervenție la B1TV. Acesta a precizat că „suntem informați, pe surse mai mult decât credibile” că Parlamentul României nu va vota acordarea a 15% din bugetul general consolidat pentru Educație.
Liderul sindical a adus în atenție că nu a fost declanșată greva doar pentru creșterile salariale, ci și din cauza unor probleme sistemice: „Colegii noștri și-au asumat răspunderea pentru această acțiune, chiar dacă pierd din punct de vedere salarial. Revolta este maximă în momentul de față. Fără supărare, politicienii noștri nu au înțeles absolut nimic: nu este o grevă generală declanșată doar pentru creșterea salarială, discutăm de mai multe aspecte. Discutăm despre probleme sistemice, cum bine spunea colega care a intervenit mai devreme la dumneavoastră. Sunt probleme existente în sistemul de învățământ.”
„Poate că viitoarea legislație va schimba ceva, dar și viitoarea legislație depinde de ceva. Depinde de finanțare. Noi suntem informați, pe surse mai mult decât credibile, că Parlamentul României nu are de gând ca, peste șase luni, să voteze, atunci când se va discuta legea bugetului de stat, acordarea a 15% din bugetul general consolidat pentru Educație”, a precizat Marius Nistor.