Summitul CPE. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a ajuns la Chișinău
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a ajuns la Chișinău.
Îmbrăcat ca de obicei, în haine de culoare kaki, pe care le poartă de la începutul invaziei Federației Ruse în Ucraina, liderul de la Kiev a fost primul șef de stat care a pășit pe covorul roșu de la castelul Mimi din satul Bulboaca, unde își desfășoară lucrările cel de al doilea summit al comunității Politice Europene (CPE).
Spre deosebire de ceilalți participanți, prezența președintelui ucrainean la summit nu a fost confirmată public, din motive de securitate, până ca acesta să ajungă la summit.
Cum a ajuns Zelenski în Republica Moldova
În seara zilei de miercuri, 31 mai, presa ucraineană a scris că Volodimir Zelenski efectuează o vizită în orașul Odesa, aflat la o distanță de 187 km de la Chișinău. cel mai probabil, președintele ucrainean a venit cu automobilul, traversând frontiera pe la punctul de trecere Starokazacie-Palanca, raionul Ștefan Vodă.
Primele declarații ale președintelui ucrainean
Aceasta este prima vizită a lui Volodimir Zelenski în Republica Moldova, după investirea sa în funcția de președinte al Ucrainei. „Dezvoltăm o coaliție de luptători și oferim o coaliție de „patrioți”, iar UE și NATO este formula de pace”, a declarat președintele ucrainean jurnaliștilor care urmăresc summitul.
Totodată, Zelenski a anunțat de pe contul său de Telegram că va avea mai multe întâlniri bilaterale. „Astăzi lucrăm în Republica Moldova. Particip la Summitul Comunității Politice Europene. Voi avea mai multe întâlniri bilaterale. Dezvoltăm o coaliție de luptători și oferim o coaliție de „patrioți”. UE și NATO este formula de pace. Toate pentru a ne proteja viitorul”, a scris Zelenski
Federația Rusă, ignorată
La eveniment și-au confirmat prezenta 48 de oficiali, printre ei președintele Franței Emmanuel Macron, președintele Germaniei, Olaf Scholz, președintele României, Klaus Iohannis și alții.
La eveniment nu a fost invitată Federația Rusă. Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a declarat că Moscova va urmări cu atenție summitul CPE.