După o oră de discuții cu președintele Iohannis, sindicaliștii spun că negocierile au eșuat
Peşedintele Klaus Iohannis a discutat, marţi, la Cotroceni, mai bine de o oră, cu sindicaliştii din educaţie.
La întâlnire au participat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater”, Anton Hadăr şi un reprezentant al elevilor.
Sindicaliştii din sistemul de învăţământ care au protestat marţi, începând cu ora 11,00 în Piaţa Victoriei, au ajuns la Palatul Cotroceni în jurul orei 14,30.Liderii de sindicat au solicitat intervenţia de urgenţă a preşedintelui Klaus Iohannis, după ce nici la întâlnirea de marţi cu reprezentanţii Guvernului cele două părţi nu s-au înţeles pentru închiderea conflictului.
Solicitările sindicaliştilor vizează majorări salariale de 20% în timp ce oferta autorităţilor are în vedere prime de 4.000 de lei pentru personalul didactic şi de 1.500 de lei pentru cel nedidactic.
Greva generală din învăţământ a debutat pe 22 mai.