Șeful Poliției Sectorului 6 a picat cu nota 4 la examenul de titular pentru propria funcție

Șeful Poliției Sectorului 6, comisarul șef Ovidiu Țican, a picat cu nota 4 la examenul de titularizare pentru postul pe care, deocamdată, îl ocupă din postura de împuternicit. Odată cu el a concurat pentru postul de șef al Poliției Sectorului 6 și adjunctul Secției 11, însă acesta a obținut puțin peste nota 1.

Vacantă de ani buni, funcția de șef al Poliției Sectorului 6 a fost scoasă la concurs. La examen s-au înscris comisarul șef Ovidiu Țican, cel care, de altfel, este împuternicit pe funcția respectivă, dar și comisarul șef Lucian Cristescu, adjunctul Secției 11.

Pentru obținerea postului, cei doi ar fi trebuit să știe la perfecție o bibliografie vastă care, pe lângă Codul penal și cel de procedură penală, ar fi trebuit să aibă cunoștințe solide de managementul resurselor umane, strategie de apărare a țării, drepturile fundamentale ale omului, comunicare publică și multe altele.

În urma examenului, ambii polițiști cu funcții de conducere au fost declarați respinși. Conform rezultatelor afișate de Serviciul Resurse Umane al Poliției Capitalei, actualul șef împuternicit la comanda Poliției Sectorului 6, comisarul șef Țican, a primit nota 4,10, în timp ce contracandidatul său, de la Secția 11, a fost notat cu 1,38 pentru ce a scris în lucrarea sa.

Țican a rămas în funcția pentru care a picat cu nota 4
Chiar dacă a picat examenul, Ovidiu Țican rămâne șef peste Poliția Sectorului 6 din București, deoarece încă nu i-a expirat împuternicirea la comanda instituției.

Surse din Poliția Capitalei au declarat, pentru Gândul, că Ovidiu Țican este un ofițer cu experiență îndelungată, în condițiile în care, ani la rând, și-a desfășurat activitatea din poziția de comandant al Secției 19, care acoperă unele dintre cele mai periculoase zone din cartierul Rahova, din Sectorul 5.