Ciolacu: „Eu nu o să renunţ până nu vom trece legea cu pensiile speciale. Dacă nu avem îndeplinit acest jalon şi voi fi prim-ministru, voi veni cu lege de asumare a răspunderii, astfel încât ori trece legea, ori plec eu acasă”
Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a afirmat că, în cazul în care nu va fi făcută reforma pensiilor speciale prevăzută în PNRR, când va fi premier îşi va asuma răspunderea pe o astfel de lege în faţa Parlamentului.
„Eu nu o să renunţ până nu vom trece legea cu pensiile speciale. Dacă ea va trece cât timp sunt preşedinte la Camera Deputaţilor, nu e nicio problemă şi avem deja feed back-ul de la Comisia Europeană că îndeplineşte jalonul prins în PNRR. Dacă nu şi avem neîndeplinit acest jalon şi voi fi prim-ministru al României, voi veni cu lege de asumare a răspunderii în faţa Parlamentului, astfel încât ori trece legea, ori plec eu acasă. Cred că am fost cât se poate de clar”, a spus liderul PSD.
„Ştiţi părerea mea în ceea ce priveşte pensiile speciale. Sunt şi un jalon (în PNRR – n.r.). România nu are voie să piardă vreun euro din PNRR. Cu atât mai puţin să piardă bani pentru că nu a trecut jalonul şi legea pensiilor speciale”, a declarat Marcel Ciolacu, vineri la Piatra Neamţ.
Întrebat când crede că ar putea fi tranşată reforma pensiilor speciale, liderul PSD a răspuns: „Este în cererea de plată numărul 3. Cererea de plată numărul 3 … este depăşit acum termenul”.
„Presupun că ministrul de la MIPE (Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – n.r.) o să spună de ce nu avem nici legea închisă. E ultimul raport de la Banca Mondială care o să vină. este în avizare acum în board-ul Băncii Mondiale, noile cerinţe pe legea deja trecută în Senat”, a completat Ciolacu.