Polițiștii constănțeni, RAZII de AMPLOARE pe litoral
Polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Mamaia, cu sprijinul jandarmilor din cadrul G.J.M. Tomis Constanța, au desfășurat, la data de 15 august a.c., în intervalul orar 10.00-18.00, o acțiune pe linia protejării populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, precum și pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
În urma activităților, polițiștii au legitimat aproximativ 150 de persoane, fiind aplicate 113 sancțiuni contravenționale, dintre care 110 la Legea 12/1990, în valoare totală de 43.250 de lei.
Polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Eforie, cu sprijinul jandarmilor din cadrul I.J.J. Constanța, au desfășurat, la data de 15 august a.c., în intervalul orar 10.00-12.30, o acțiune pe linie de ordine și siguranță publică și a respectării normelor de conviețuire socială.
În urma activităților, polițiștii au aplicat 14 sancțiuni contravenționale, la Legea 12/1990, în valoare de 6.000 de lei.
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Năvodari au desfășurat, la data de 15 august a.c., în intervalul orar 11.00-16.00, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii comerțului ilicit.
În urma activităților, polițiștii au legitimat aproximativ 50 de persoane și au controlat 12 autovehicule și 15 societăți comerciale, fiind aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 9.915 lei, dintre care 25 la Legea 12/1990 și 8 la O.U.G. 195/2002.
Polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Costinești, cu sprijinul jandarmilor din cadrul G.J.M. Tomis, au desfășurat, la data de 15 august a.c., în intervalul orar 13.00-14.00, o acțiune pe linie rutieră.
În urma activităților, polițiștii au legitimat aproximativ 75 de persoane și au controlat 54 de autovehicule, fiind aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.595 de lei, totodată fiind reținute 4 certificate de înmatriculare și un permis de conducere.
Polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Mamaia, cu sprijinul jandarmilor din cadrul G.J.M. Tomis Constanța, au desfășurat, la data de 16 august a.c., în intervalul orar 10.00-18.00, o acțiune pe linia protejării populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, precum și pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
În urma activităților, polițiștii au legitimat aproximativ 135 de persoane, fiind aplicate 117 sancțiuni contravenționale, dintre care 115 la Legea 12/1990, în valoare totală de 45.500 de lei.
Polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Eforie, cu sprijinul jandarmilor din cadrul I.J.J. Constanța, au desfășurat, la data de 16 august a.c., în intervalul orar 10.00-12.30, o acțiune pe linie de ordine și siguranță publică și a respectării normelor de conviețuire socială.
În urma activităților, polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale, la Legea 12/1990, în valoare de 5.500 de lei.
Polițiștii din cadrul Secției 9 Rurală Topraisar au desfășurat, la data de 15 august a.c., în intervalul orar 06.00-11.00, o acțiune în oborul din localitatea General Scărișoreanu, pentru respectarea măsurilor prevăzute de Legea 55/12020 și a prevenirii și limitării efectelor pandemiei, precum și pe linia Legii 12/1990 privind practicarea comerțului ambulant neautorizat.
În urma activităților, polițiștii au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de 9.400 de lei, dintre care 5 la Legea 12/1990 și 3 la Legea 55/2020.
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Năvodari au desfășurat, la data de 16 august a.c., în intervalul orar 11.00-16.00, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii comerțului ilicit.
În urma activităților, polițiștii au legitimat aproximativ 45 de persoane și au controlat 23 autovehicule și 16 societăți comerciale, fiind aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, dintre care 15 la Legea 12/1990, în valoare de 7.000 de lei, 16 la O.U.G. 195/2002, în valoare de 9.850 de lei, 2 la Legea 61/1991, în valoare de 200 de lei și una la Legea 55/2020, în valoare de 500 de lei.
Totodată, polițiștii le-au adus la cunoștință cetățenilor și operatorilor economici prevederile legale în ceea ce privește distanțarea fizică și purtarea măștii de siguranță, au transmis reprezentanții IPJ.
A.F.