PSD și PNL au îndatorat țara la circa 50% din PIB: Vor plăti și copiii noștri aceste datorii
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a crescut, în ianuarie 2023, la 694,916 miliarde de lei, faţă de 667,307 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor, transmite Agerpres.
Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut la 49,2%, de la 47,2% în decembrie 2022. În prima lună a acestui an, datoria pe termen mediu şi lung s-a majorat la 664,259 miliarde de lei, de la 628,199 miliarde de lei în decembrie 2022, iar cea pe termen scurt a scăzut la 30,657 miliarde lei, de la 39,109 miliarde de lei în luna precedentă. Cea mai mare parte din această datorie, respectiv 576,78 miliarde de lei, era reprezentată de titluri de stat. Împrumuturile se cifrau la 108,274 miliarde de lei.
Datoria în euro se ridica la 300,027 miliarde echivalent lei, cea în monedă naţională la 321,338 miliarde de lei, iar datoria în dolari americani la 72,256 miliarde echivalent lei. Datoria administraţiei publice centrale era, la finele lunii ianuarie 2023, de 675,882 miliarde de lei, în urcare de la 648,371 miliarde lei în decembrie 2022, din care 645,254 miliarde de lei pe termen mediu şi lung. Cea mai mare parte a datoriei administraţiei centrale era contractată în lei (306,82 miliarde de lei) şi în euro (295,512 miliarde de lei, echivalent).
Datoria administraţiei publice locale a crescut la 19,034 miliarde de lei, de la 18,937 miliarde de lei în decembrie 2022, din care 19,004 miliarde de lei pe termen mediu şi lung. Datoria internă a administraţiei publice era, în ianuarie 2023, de 335,817 miliarde de lei (23,8% din PIB), din care 321,949 miliarde de lei datorie a administraţiei centrale şi 13,868 miliarde de lei datoria administraţiei locale. Conform datelor Ministerului Finanțelor, datoria externă a administraţiei publice era de 359.099 miliarde de lei (25,4% din PIB), din care 353,933 miliarde de lei datorie externă a administraţiei publice centrale şi 5,166 miliarde de lei datoria externă a administraţiei publice locale.