George Simion, raport despre starea națiunii: Ultimul jaf se dă până în 2024. Apoi nu vom mai exista ca țară VIDEO
Preşedintele AUR, George Simion, trage un semnal de alarmă privind situația țării noastre, la nivel socio-economic. România fiind jefuită sistematic de către cei aflați la conducere, românii de rând fiind cei care plătesc prețul acestei trădării naționale.
„Ceea ce voi spune în continuare are scopul de a-i trezi pe cei care încă dorm.
Am datoria să spun tot ceea ce știu și în măsura în care sunt împuternicit de către români să opresc nelegiuirile.
Jaful național la care asistăm se închide și este final în anul 2027, când se termină programul PNRR.
S-a aprobat in Guvern oprirea exploatării de către statul român a tuturor resurselor neenergetice până în anul 2035, sub numele pompos Orizont 2035, sub pretextul solidalității europene și a programulul RePowerEU.
Grafitul și magneziul vor fi puse la dispoziția celorlalte state europene cu scăderea redevențelor și așa mici. Iar ceea ce nu știu mulțu este că suntem singura țară din Europa care avem resurse de grafit.
În mare grabă și mai devreme decât era preconizat, s-au închis termocentralele, blocul 3 Rovinari și blocul 7 Turceni, exact în locurile unde deschide OMV panouri solare.
Tot OMV creează în aceste momente în județul Argeș depozite de dioxid de carbon. În toată lumea civilizată, de fapt în toată lumea, aceste depozite se creează în oceane, în mare, în apă, nu pe pământ, lângă așezări locuite.
În acest moment sunt colectați de pe piață banii lichizi existenți la populație. Dobânzile s-au dublat, având ca beneficiar băncile internaționale, fondurile de pensii sunt devalizate cu știința tuturor, iar mai bine de jumătate din piața de asigurări obligatorii a intrat în faliment.
Cei care plătesc sunt românii cu un nivel mediu de trai care vor ajunge astfel în sărăcie. Direcția globală spre care suntem duși este o monedă unică digitală prin care să se exercite controlul asupra populației, așa cum s-a adoptat săptămâna trecută de către Comisia Europeană și în Parlamentul European, portofelul digital”, a transmis George Simion.