Cristian Ivănuță (AUR): Legile Educației nu ar trebui să treacă. Religia trebuie să rămână de bază în trunchiul comun
Deputatul AUR Cristian Ivănuță a participat la emisiunea BZI LIVE, unde a discutat despre teme de mare actualitate precum falimentul Euroins și legile educației. În opinia sa, Ivănuță a subliniat că, în forma actuală, legile educației nu ar trebui adoptate în niciun caz. De asemenea, deputatul AUR a mai spus că ar fi necesar să fie alocate mai multe ore pentru discipline precum istoria românilor și religie pentru a forma tânăra generație în spiritul identității naționale românești.
În ceea ce privește discuțiile pe marginea eliminării orelor de religie din școli, deputatul Cristian Ivănuță a declarat că pentru dezvoltarea psihică și emoțională a copiilor astfel de decizii nu ar trebui să fie implementate – religia trebui să fie parte din trunchiul comun.
„Referitor la legile Educației, ele se află în dezbatere publică, probabil până la sfârșitul lui martie, urmând ca mai apoi să fie aduse în discuție, dezbătute și aprobate în parlament.
După numeroase consultări cu comisii de specialitate, am ajuns la concluzia că aceste legi ale Educației nu ar trebui să treacă, nu ar trebui aprobate. Pentru că ar fi o catastrofa, din punct de vedere al viitoarei dezvoltării psihologice, psihice și emoționale pentru generațiile viitoare.
Religia, trebuie să rămână de bază în trunchiul comun la care nu ar trebui sub nici o formă renunțat, ba dimpotrivă, aceste ore ar trebui să crească măcar la două. Nu mai spun de orele de istorie, care ar trebui sa fie măcar 3. Sperăm ca pe viitor, obiectele identitare să capete o pondere mult mai mare in ansamblului disciplinelor școlare.
Deocamdată este o harababură și o bătaie de joc, de nu am cuvinte să descriu”, a declarat Cristian Ivănuță.
Întrebat care este punctul să de vedere privind falimentul Euroins, Ivănuță a reaminti că AUR a protestat în fața ASF și a cerut explicații conducerii în legătură cu prețul polițelor RCA.
„Partidul AUR a protestat împreună cu George Simion și colegii de la București, dar au fost tratați așa cum instituțiile românești tratează în general cetățeanul. ASF-ul a fost chemat și în parlament pentru a oferi informații asupra problemei cu care se confruntă asupra RCA-ului. A venit și Ciucă, și Ciolacu și au propus o plafonare provizorie, o măsură complet ineficientă.
Să nu uităm că Ciolacu a fost cel care a anunțat în urmă cu o săptămână că o firmă din domeniul asigurărilor va da faliment”, a spus în încheiere Cristian Ivănuță.