Măsuri suplimentare pentru prevenirea faptelor ilegale în contextul minivacanței prilejuite de sărbătorirea Zilei de 1 Iunie

În contextul minivacanței prilejuite de sărbătorirea Zilei de 1 Iunie, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne au fost luate măsuri suplimentare pentru prevenirea faptelor ilegale, prin asigurarea unei prezențe suplimentare a efectivelor de ordine publică la nivelul întregii țări, precum și pentru asigurarea intervenției imediate în cazul unor urgențe medicale.

În perioada 28.05 – 01.06.2020, aproximativ 28.000 de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră, sprijiniți de lucrători de la alte structuri operative și de peste 2.000 de polițiști locali, vor acționa zilnic pentru protejarea și sprijinirea cetățenilor.

Una dintre prioritățile angajaților MAI aflați în teren este respectarea măsurilor dispuse pentru protejarea sănătății cetățenilor.

În cadrul dispozitivelor de ordine și siguranță publică, vor acționa în medie, în fiecare zi, aproximativ 12.000 de polițiști, cu 4.843 mijloace de intervenție.

Pentru siguranța traficului, pe cele mai importante artere rutiere din țară, sunt amplasate 313 aparate radar. Echipajele de la sol vor beneficia de sprijin aerian din partea aeronavelor Inspectoratului General de Aviație.

În fiecare zi, peste 6.000 de jandarmi vor desfășura misiuni specifice, în sprijinul cetățenilor.

Misiunile de răspuns în situații de urgență, inclusiv cele care privesc cazurile de prim-ajutor medical, vor fi asigurate, în această minivacanță, de aproximativ 5.000 de pompieri militari și paramedici cu 3.400 de mijloace tehnice (800 de echipaje stingere, 100 mașini descarcerare, peste 400 echipaje SMURD).

Pentru activitățile de supraveghere și control a frontierei de stat, vor fi zilnic la datorie aproximativ 4.100 de polițiști de frontieră, cu peste 900 de mijloace tehnice. Având în vedere că, începând cu data de 1 iunie, vor fi reluate transporturile rutiere și feroviare internaționale de persoane prin servicii regulate, vor fi dispuse măsuri pentru folosirea la maxim a infrastructurii punctelor de trecere a frontierei.

În această perioadă, formalitățile de frontieră urmează aceeași procedură în sensul că, pe lângă controlul specific la intrarea în țară, persoanele sunt preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publica pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea triajului epidemiologic.

Totodată, amintim că până pe data de 31 mai, inclusiv, este obligatorie justificarea deplasării persoanelor în afara localităților.

Ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, a solicitat angajaților MAI aflați la datorie în aceste zile să dea dovadă de profesionalism în îndeplinirea misiunilor și să răspundă cu promptitudine tuturor solicitărilor cetățenilor.


Alte articole: