Robert Negoiță, la ieșirea de la DNA: Cred că sunt suspect!
Robert Negoiță a fost audiat miercuri la DNA, după ce procurorii anticorupție au efectuat 17 percheziții în București, inclusiv la Primăria Sectorului 3, condusă de Negoiță. La ieșirea de la audieri, primarul a confirmat faptul că are calitatea de suspect în dosar.
„Se fac cercetări într-un dosar referitor la o autorizație de construire emisă în 2015, dacă nu mă înșel. Am venit la DNA, am dat declarațiile, sunt la dispoziție cu declarații, cu documente, cu absolut tot pentru a se face lumină. Este normal. Sunt niște sesizări, este absolut de datoria dumnealor să verifice dacă informațiile se confirmă. Nu am alceva de declarat. Cred în justiția română, avem nevoie de justiție, iar atunci când se greșeșete, că nu suntem niciunii perfecți, cine greșește, plătește! Am credința că nu sunt un om perfect, dar niciodată nu o să mă acuze nimeni că am luat ceva sau că am făcut ceva cu rea credință. Cred că sunt suspect în acest dosar”, a spus primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, la ieșirea de la DNA.
DNA a transmis, într-un comunicat de presă, că se efectuează percheziții domiciliare în 17 locații, situate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale. Potrivit sursei citate, există suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2015-2021, în legătură cu emiterea unor acte administrative de către autoritățile administrativ – teritoriale.
Comunicatul DNA:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2015-2021, în legătură cu emiterea unor acte administrative de către autoritățile administrativ – teritoriale.
În cursul zilei de 01 februarie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare în 17 locații, situate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.