DNA, despre dosarul în care au fost reţinuţi Piţurcă şi şeful Romarm: Compania, prejudiciată cu peste 8 milioane de lei
Fostul selecţioner al naţionalei României Victor Piţurcă este acuzat de DNA de cumpărare de influenţă, în timp ce directorul Romarm, Gabriel Ţuţu este cercetat pentru abuz în serviciu, trafic de influenţă şi fals intelectual, ambii fiind reţinuţi. Procurorii nu au menționat dacă vor cere arestarea celor doi.
„Pe fondul pandemiei generate de virusul COVID – 19, în perioada 19 martie 2020 – 16 septembrie 2021, suspectul Țuțu Gabriel, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte și o societate controlată de cealaltă persoană cercetată în prezenta cauză (n.r. Victor Piţurcă), în condiții dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziție publică (ce vizau cumpărarea a șapte utilaje neconforme de producere a măștilor de protecție). Prin demersurile menționate mai sus, CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor menționate mai sus, valoarea materiei prime și ulterior contravaloarea unor piese și servicii conexe (în afara contractului)”, transmite DNA, conform Adevărul.
Totodată, procurorii spun că în intervalul martie -aprilie 2020, şeful Romarm ar fi cerut , printre altele, de la reprezentanții societăților implicate în achizițiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măști de protecție neconforme către Ministerul Apărării Naționale (MApN) a unui prieten de-al său, fără ca acesta să desfășoare activități comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecție și efectuarea unor plăți către acesta, (40% din cota de profit rezultată) sub aparența unui contract de consultanță.
„În schimbul acestor „servicii” suspectul Țuțu Gabriel ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra funcționarilor din cadrul M.Ap.N. și că îi va determina pe aceștia să încredințeze direct și fără proceduri publice contractele de furnizare dar și să efectueze recepția fără problemă a produselor respective și să achite la timp facturile emise în acest sens. În contextul menționat mai sus, suspectul Țuțu Gabriel ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei”, mai spun anchetatorii.
În dosar sunt cercetate şi alte persoane.