Cum începe noul an şcolar în alte țări afectate de pandemie

Una dintre cele mai mari provocări ale perioadei este redeschiderea şcolilor. Revenirea copiilor în colectivităţi este însă o problemă în toată lumea. În țările cele mai afectate din Europa, școlile vor începe în condiții maxime de siguranță.

CITEŞTE ŞI: Anul școlar în învățământul timișean, încă sub semnul întrebării

Italienii vor avea bănci de o singură persoană, iar în Germania masca e obligatorie.

În Berlin, 500 de mii de elevi s-au întors deja în şcolii. La fel s-a întâmplat la începutul lunii şi în nord-vestul Germaniei.

Acolo, distanţa de 1 metru şi jumătate între copii şi purtarea măştilor sunt literă de lege. Iar cursurile precum muzică şi actorie se mută în aer liber. Iar toţi angajaţii şcolii au fost testaţi.

Italienii se pregătesc de începutul noului an şcolar cu bănci de o singură persoană.

CITEŞTE ŞI: Alertă în vestul ţării! Nouă localități, aproape de carantină: zeci de infectări cu Covid

Nici ei nu aveau aşa ceva până acum aşa că trei milioane de noi birouri individuale ar trebui să ajungă în instituţiile de învăţământ în mai puţin de o lună.

Iar în cazul în care vor apărea întârzieri, angajaţii spun că vor tăia pur şi simplu pe din două băncile vechi.

Considerată o prioritate naţională în Marea Britanie, redeschiderea şcolilor va avea loc în septembrie. Profesorii şi elevii ar putea fi supuşi testelor pentru depistarea COVID, săptămânal. Ministrul Sănătăţii este optimist şi spune că potrivit studiilor, sunt şanse minime ca virusul să fie transmis în şcoli.

Cum începe școala în afara Europei: În SUA, pericol de infectare

Britanicii, însă, sunt puternic contrazişi de statisticile din Statele Unite. La doar două săptămâni după redeschiderea şcolilor aproape 100 de mii de elevi au fost diagnosticaţi cu coronavirus.

 » Citește tot articolul pe www.renasterea.ro