Universitatea Babeș Bolyai: Lucian Bode a plagiat. Teza este profund viciată
În urma deciziei de astăzi, Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai îi solicită lui Bode să-și refacă teza de doctorat și să-și retragă cartea bazată pe lucrare.
Lucian Bode a plagiat în lucrarea sa de doctorat din 2018 susținută la UBB Cluj, a anunțat miercuri Comisia de Etică a Universității, într-un comunicat de presă.
Aflată la a doua verificare, lucrarea de diplomă a ministrului Bode a fost evaluată și cu a ajutorul a doi experți internaționali, specialiști în relații internaționale și științe politice: Corneliu Bjola, profesor la Universitatea Oxford, și Alin Fumurescu, profesor la Universitatea din Houston. Lucian Bode și-a obținut titlul de doctor în relații internaționale și studii de securitate în anul 2018, cu lucrarea „Securitatea energetică și managementul resurselor la începutul Secolului XXI. România în context european actual”. Îndrumătorul său de doctorat a fost profesorul Adrian Ivan, în CV-ul căruia se găsește și coordonarea Școlii doctorale a Academiei Naționale de Informații din cadrul SRI, dar și postul de rector al aceleiași instituții.
Verdictul de astăzi al Comisiei de Etică a Universității Babeș Bolyai din Cluj vine la o lună după ce jurnalista Emilia Șercan arată că Lucian Bode a plagiat 65 de pagini din cele 194 ale lucrării. Un verdict anterior al Comisiei de la UBB stabilise că ministrul plagiase doar 3% din lucrare.
Două tipuri de probleme Potrivit comunicatului de presă dat publicității miercuri, „Comisia a analizat aspectele semnalate public și a ajuns la concluzia că există două tipuri de abateri de la normele de citare în teza analizată”: Plagiat, adică „preluare de paragrafe de text (tradus din engleză sau direct din limba română) fără citare (prin note de subsol sau în text) sau plagiat prin preluare verbatim (cuvânt cu cuvânt) din limba română, fără parafrazare, a unor paragrafe întregi, ceea ce ar presupune încadrarea textului între ghilimele, chiar dacă este citată sursa”.
„Citare defectuoasă sau incorectă, în cazul traducerilor din engleză a unor bucăți semnificative de text.
Deși sursa este indicată în nota de subsol, nu este clar delimitat textul preluat prin parafrazare minimă (rezultată din traducere) și contribuția proprie a doctorandului. De asemenea, există texte pe care autorul tezei le atribuie prin note de subsol surselor originale, însă fără precizarea că a consultat o sursa indirectă (prin folosirea cuvântului apud). În fine, există texte care sunt citate cu referire la un întreg articol, și nu la pagina exactă de unde s-a preluat textul.”
Amintind că există și exemple de citare corectă, Comisia de la UBB ajunge la concluzia că Lucian Bode „avea cunoștință de practicile corecte de citare.”
Bode a încercat în urmă cu câteva zile să blocheze analiza Comisiei Ministrul de Interne a dat în judecată pe 5 ianuarie Comisia de Etică a UBB, contestând dreptul acesteia de a se autosesiza, a dezvăluit zilele trecute, Emilia Șercan. Bode a depus sesizarea la Tribunalul Sălaj. Primul termen de judecată e fixat pe 17 ianuarie.