Preţurile mondiale la alimente au crescut considerabil în 2022. Cu cât s-au scumpit cerealele
Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a crescut cu 14,3% în 2022, la cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată, a anunţat vineri Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters.
Potrivit sursei citate, acest lucru a fost posibil pe fondul majorării costurilor produselor alimentare de bază, în condiţiile în care perturbările provocate de invadarea Ucrainei de către Rusia au sporit temerile privind penuria de alimente
FAO publică propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În 2022, acest indice a crescut până la 143,7 puncte, cel mai ridicat nivel de când se publică aceste date, în 1990, informează Agerpres.
Deja indicele înregistrase în 2021 un avans de 28%, faţă de 2020, după ce economia mondială s-a redresat în urma impactului pandemiei.
În 2022, indicele preţului la cereale a urcat cu 17,9%, din cauza perturbărilor de pe pieţe, în urma războiului, a costurilor mai ridicate cu energia, a vremii nefavorabile şi a cererii globale solide de alimente.
Datele publicate vineri de FAO arată că indicele global al preţurilor produselor alimentare a scăzut şi în decembrie 2022, pentru a noua lună consecutiv, în urma declinului preţurilor internaţionale la uleiuri vegetale, cereale şi carne, deşi au crescut uşor preţurile lactatelor şi zahărului.
„Preţurile mai moderate ale produselor alimentare de bază sunt binevenite, după doi ani extrem de volatili.”, a apreciat economistul şef al FAO, Maximo Torero.
Potrivit unei estimări preliminare publicate vineri de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a încetinit la 9,2% în decembrie, de la 10,1% luna precedentă. Cifra anunţată de Eurostat este mai bună decât estimările analiştilor, care mizau pe o creştere a preţurilor de 9,7%, informează Agerpres.
Conform sursei citate, scăderea inflaţiei în zona euro se explică mai ales prin faptul că preţurile la energie au înregistrat un avans de 25,7% în decembrie, semnificativ mai mic decât cel de 34,9% consemnat în luna noiembrie.
În schimb, inflaţia preţurilor la alimente a continuat să accelereze, de la 13,6% în noiembrie, la 13,8% în decembrie.