Pacientă cu probleme cardiace, pusă să aștepte 14 ore la urgențe. „Au ținut-o pe un pat fără nici măcar un pahar cu apă”

Nepoata unei femei cardiace descrie experiența pe care a avut-o în prima zi a anului 2023 la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Constanța. Bunica ei a fost ținută 14 ore până să fie internată.

Sabina Spătariu scrie pe contul său de Facebook ce s-a întâmplat cu bunica sa duminică, 1 ianuarie când, la ora 13.00, a solicitat ambulanța pentru că aceasta avea o saturație „sub 80”.

Într-o oră, femeia era deja la monitorizare în Spitalul Județean Constanța, triată în zona galbenă și aștepta să i se facă investigațiile de bază.

Sabina spune că a plecat de acasă înarmată cu răbdare și se aștepta ca la UPU să fie aglomerație și haos, dar realitatea de acolo a depășit cu mult orice închipuire.

„Bunica mea este un pacient diabetic, vârstnic, cu probleme cardiovasculare. Au trecut peste 6 ore până ca bunica să fie preluată pentru lucrurile cele mai de bază. Nu a mâncat nimic toată ziua, nu apucase să își ia tratamentul zilnic, dar nu a interesat pe nimeni. Ba din contră, abia când glicemia ei a scăzut și a început să i se agraveze starea, cu insistențe am reușit să obținem 5 minute de atenție”, scrie Sabina, conform Adevărul.

Au așteptat până la ora 19.00 pentru o radiografie pulmonară, fiind un singur medic/cabinet care se ocupa de absolut toți oamenii din sală. Tânăra spune că erau momente când în sala de așteptare se aflau chiar peste 100 de persoane. După radiografie, au urmat alte trei ore de așteptare a interpretării acesteia.

„De la ora 22.00 până la 22.30 am așteptat consultul unui specialist pe interne. Distracția a început când a mai fost necesară și o vizita la cardiolog, consult pentru care am așteptat până la ora 4.00 dimineața. La ora 5.00, situația se prezenta similar, fiind anunțate că trebuie să schimbăm spitalul. Abia la ora 6.30 am avut internarea făcută (la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie n.red.) ”, adaugă Sabina.

Tânăra scrie că au fost 14 ore în care o persoană cu diabet, care nu putea să respire fără masca de oxigen, a fost ținută să aștepte să i se facă aceste analize și să primească un răspuns.

„În tot acest timp, a trebuit să mă lupt cu asistentele sau cu portarul pentru a reuși să îi duc măcar o sticlă cu apă în zona galbenă. Zero comunicare. Trebuie să alergi pe holuri medicii care să îți dea orice fel de informație, evident nefiind vina acestora pentru toată presiunea pusă de numărul mare de pacienți. Totuși, atitudinea putea fi diferită. Asistentele ridică tonul constant la aparținătorii care evident vor să afle ceva despre persoana dragă. Am avut norocul ca bunica să aibă telefonul în sală și să o mai pot liniști, nu vreau să îmi imaginez prin ce trec cei care sunt singuri sau care nu au posibilități materiale.

În toate cele 14 ore în care am așteptat o decizie, nimeni nu a întrebat-o dacă îi e foame sau sete sau dacă și-a luat medicamentele zilnice care îi sunt vitale. Cum se presupune că stabilizăm o bătrâna în vârstă de 64 de ani dacă o ținem pe un pat 14 ore fără nici măcar un pahar cu apă? ”, scrie Sabina Spătariu.

În cele 14 ore petrecute acolo, tânăra notează că a avut ocazia să observe cât de afectată este infrastructura spitalului și condițiile „deplorabile de stres și tensiune” pe care trebuie să le suporte atât cetățenii, cât și personalul spitalului.

„Acest mesaj nu reprezintă nicidecum o critică la adresa personalului medical de la urgențe, ci la adresa celor care conduc spitalul și celor care ar trebui să organizeze concursuri pentru suplimentarea personalului”, adaugă Sabina.

Spitalul Județean Constanța transmite faptul că face verificări cu privire la situația descrisă mai sus. Totodată, Spitalul Județean Constanța a anunțat că în perioada 1 ianuarie, orele 08.00-20.00, la Unitatea Primiri Urgenţe s-au prezentat 323 de persoane, un număr dublu de pacienţi faţă de o zi obişnuită, iar în cursul nopţii de 1/2 ianuarie s-au mai prezentat 175 de persoane.