Scandalul de corupție de la Bruxelles dă apă la moară extremei-drepte: „UE dă lecții lumii, mai bine și-ar face curățenie în propria casă”
Sătui să fie acuzați și criticați de la Bruxelles, lideri precum Marine Le Pen sau Viktor Orban jubilează acum, observând că problemele de corupție sunt vizibile în instituțiile UE, scrie Politico.
De ani de zile, politicieni precum Marine Le Pen sau Viktor Orban s-au confruntat cu liderii UE, care i-au acuzat că nu respectă statul de drept, că au o atitudine discriminatorie față de minorități și că întrețin legături nepotrivite cu regimuri autoritare cum ar fi cel al lui Vladimir Putin. Dar acum, în contextul scandalului de corupție care afectează Bruxelles-ul, cu vicepreședinta Parlamentului UE – acum demisă – în prim plan, liderii extremiști simt că au ajuns la cealaltă parte a baricadei. Prin urmare, ei au trecut acum la atac împotriva unui establishment al UE despre care spun că a acoperit o corupție masivă, în timp ce le dădea lecții despre cum să își conducă țările. De la Marine Le Pen, din Franța, până la premierul maghiar Viktor Orbán sau chiar conservatorul președinte polonez Andrzej Duda, diverși politicieni încearcă acum să folosească scandalul ca pe o armă politică – o posibilă pârghie în disputele cu Bruxelles-ul pe tema statului de drept.
Întreaga poveste, sugerează Politico, ar putea alimenta sentimentul anti-european, înaintea alegerilor pentru Parlamentul European din 2024. Le Pen a atacat imediat „tabăra bună” a UE, după izbucnirea scandalului.
„Ne-au târât prin noroi în legătură cu un împrumut total transparent și legal de la o bancă ceho-rusă”, a scris ea pe Twitter, referindu-se la un împrumut de 9 milioane de euro pe care partidul său l-a obținut în 2014.
„În același timp, Qatar livra valize pline de bani tuturor acestor oameni corupți despre care se presupune că sunt în «tabăra celor buni»”. În Ungaria, Viktor Orban, care este implicat într-o luptă complexă cu Bruxelles-ul, în legătură cu derapajele democratice ale guvernului său, a postat tot pe Twitter o fotografie cu un text ironic: „Și atunci, au spus că Parlamentul European este serios îngrijorat de corupția din Ungaria”.
În imagine apăreau câțiva lideri internaționali care se prăpădeau de râs.
Parlamentarii polonezi din partidul de guvernământ Lege și Justiție (PiS), care se află de asemenea în conflict cu Bruxelles-ul din cauza încălcărilor statului de drept, au avut o notă similară, subliniind că europarlamentara Eva Kaili a fost o critică vocală a țării lor. „Se pune întrebarea: Unde este problema cu statul de drept? În Polonia sau în Uniunea Europeană?”, a observat Dominik Tarczyński, europarlamentar al partidului polonez de guvernământ, citat de Politico.
„Parlamentul European nu este o instituție transparentă, iar sprijinul pentru socialiști precum Eva Kaili expune valorile Parlamentului European și ridiculizează această instituție a UE”, a declarat Bogdan Rzońca, un alt deputat PiS. Decontul electoral Acuzațiile de ipocrizie din partea extremei drepte europene au venit în timp ce poliția belgiană a efectuat marți noi raiduri în dosarul mitei oferite de Qatar oficialilor europeni, sigilând mai multe birouri din Parlamentul European. Patru persoane, inclusiv Kaili și partenerul ei italian, Francesco Giorgi, rămân în custodia poliției fiind acuzați de corupție, spălare de bani și participare la o organizație criminală. Kaili, care a respins acuzațiile, urmează să se prezinte miercuri în fața unui judecător belgian.
Cei mai înalți oficiali ai UE, inclusiv președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președinta Parlamentului, Roberta Metsola, s-au aliniat pentru a condamna în termeni duri această revelație, promițând să ia măsuri drastice împotriva corupției în toate instituțiile UE, care angajează peste 60.000 de persoane în întregul bloc. Dar pentru extrema dreaptă, care în multe țări se prezintă drept o inamică a birocraților UE care „dau lecții”, aceste cuvinte nu au o valoareau sunat goale și subliniază doar dtandardele duble.
„Uniunii Europene îi place să dea lecții întregii lumi. Ea dă lecții Ungariei. Ea dă lecții Poloniei. Dă lecții chiar și agenției europene de frontieră Frontex. Ar face mult mai bine dacă ar începe să facă curățenie în propria casă”, a declarat Philippe Olivier, un europarlamentar al Adunării Naționale și un apropiat al lui Le Pen.
Ancheta ar putea viza în curând și alte persoane, inclusiv din alte grupuri politice din Parlament, și ar putea spori presiunea de pe umerii lui von der Leyen, care este deja ținta întrebărilor în legătură cu termenii unui acord pe care l-a negociat cu Pfizer pentru a cumpăra vaccinurile COVID-19, a adăugat el. Cu mai puțin de doi ani înainte ca alegătorii din UE să se îndrepte spre urne pentru a alege un nou Parlament, Olivier a prezis că scandalul de corupție va avea un impact politic în Franța, unde Le Pen a ajuns de două ori în turul final al alegerilor prezidențiale, pentru a fi învinsă de Emmanuel Macron. „Oamenii au deja sentimentul că UE este o uriașă mașină de făcut reguli fără supraveghere”, a spus el. „Acest lucru nu face decât să completeze această imagine, așa că sunt optimist”, a adăugat politicianul.
Chiar și la stânga, unii politicieni au recunoscut că acuzațiile, care deocamdată vizează doar membri ai grupului Socialiștilor și Democraților din Parlament, ar putea fi dăunătoare deoarece creează o echivalență între socialiștii acuzați că au luat bani din Qatar și cei de dreapta care au luat bani din Rusia.