Parlamentul European a adoptat directiva privind salariul minim în UE. Deputații AUR de Suceava cer ministrului de Finanțe să aplice legea
Parlamentul European a adoptat în data de 14 septembrie a.c. directiva privind salariul minim în UE, care obligă statele membre care au salariu minim pe economie să „garanteze că salariile minime pe care le stabilesc le permit lucrătorilor un trai decent”. În acest context, deputații AUR de Suceava Dorel Acatrinei și Florin Pușcașu l-au interpelat pe ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, pe această temă. Ei solicită autorităților să coreleze salariul minim, dar și pensia minimă, cu un coș de bunuri și servicii la prețuri reale.
Deputații AUR au precizat că în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) prevede un mecanism pentru stabilirea salariului minim în acord cu un coș minim de consum pentru un trai decent calculat pentru bunuri și servicii, la prețuri reale. De asemenea, ei subliniază că și pensionarii au dreptul la un trai decent și nu pot fi neglijați.
În context, Dorel Acatrinei și Florin Pușcașu au reamintit că AUR au depus o serie de proiecte de lege care prevăd corelarea salariului minim și al pensiei minime cu un coș de bunuri și servicii la prețuri reale.
„AUR a depus L198/2022 și L676/2022, care prevăd armonizarea salariului minim, dar și armonizarea pensiei minime cu valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent prevăzut în anexa 1 a OUG 217 din 2000, care este exact norma adoptată recent Parlamentul European, respectiv calcularea unui coș de bunuri și servicii la prețuri reale pentru salariul minim”. Deputații AUR de Suceava precizează că fondurile necesare vor veni de la impozitarea drastică a părții necontributive a pensiilor speciale și eliminarea finanțării de la bugetul de stat a partidelor politice parlamentare.
Ei subliniază că indexarea tuturor pensiilor cu 12,5%, în condițiile în care rata inflației a depășit 15%, nu este corectă pentru pensionarii care au o pensie sub coșul minim de consum, pentru că îi menține sub pragul sărăciei.
În interpelarea adresată ministrului Adrian Câciu, deputații AUR de Suceava solicită răspuns la următoarele întrebări:
- Care este data la care, în Romania, se va calcula coșul minim de consum pentru un trai decent conform Anexei 1 din OUG 217/2000?
- Care este data la care veți aloca în proiectul bugetului de stat sumele necesare pentru aplicarea noii legislații adoptate de Parlamentul European la 14.09.2022 privind corelarea salariului minim cu un coș de bunuri și servicii la prețuri reale?
- Veți aloca și sumele necesare pentru corelarea pensiei minime cu un coș de bunuri și servicii la prețuri reale?