Studiu: Brexitul a mărit cheltuielile pentru alimente ale britanicilor cu 6% în numai doi ani. Gospodăriile cu venituri mici au fost cele mai afectate

Brexitul a mărit cheltuielile medii ale britanicilor pentru alimente cu 210 de lire sterline (254 de dolari) pe parcursul a doi ani, potrivit unui nou studiu care subliniază impactul economic al barierelor netarifare asupra preţurilor de consum, relatează CNBC, potrivit News.ro.

Cheltuielile pentru alimente ale gospodăriilor au crescut cu 6% într-un interval de doi ani încheiat la sfârşitul lui 2021, la doi ani de la plecarea oficială a Regatului Unit din Uniunea Europeană, au constatat cercetările Centrului pentru Performanţă Economică (CEP) al London School of Economics.

Gospodăriile cu venituri mici au fost cel mai mult afectate de creşterea costurilor, majorarea preţurilor induse de Brexit adăugând 1,1% la costul total al vieţii – mai mult decât creşterea de 0,7% resimţită de cei mai bogaţi 10%.

În total, consumatorii din Marea Britanie au plătit 5,8 miliarde de lire sterline (7 miliarde de dolari) în costuri suplimentare pentru alimente în cei doi ani, a constatat studiul.

Guvernul britanic nu a răspuns la o solicitare a CNBC de a comenta aceste constatări.

Marea Britanie a votat să părăsească UE în iunie 2016, dar au urmat câţiva ani de negocieri grele înainte ca aceasta să părăsească oficial Uniunea, în ianuarie 2020, şi să părăsească piaţa unică şi uniunea vamală în ianuarie 2021.

În timp ce comerţul dintre Regatul Unit şi UE rămâne fără tarife în conformitate cu regulile acordului, au fost adăugate controale vamale ample, cerinţe privind regulile de origine şi măsuri sanitare pentru comerţul cu animale şi plante, ceea ce a sporit fricţiunile pentru importatori şi exportatori.

„La părăsirea UE, Regatul Unit a schimbat o relaţie comercială profundă, cu puţine impedimente în calea comerţului, cu una în care sunt necesare o gamă largă de verificări şi formulare ca mărfurile să poată trece graniţa”, a spus Richard Davies, profesor la Universitatea Bristol şi coautor al studiului.

Creşterea preţurilor de consum a fost determinată de produsele cu bariere netarifare mari, în timp ce nu a existat o creştere semnificativă a celor cu bariere netarifare scăzute.

Acest lucru sugerează că exportatorii din UE şi importatorii din Marea Britanie s-au confruntat cu costuri mai mari din cauza noilor bariere, dintre care 50% până la 88% le-au transmis consumatorilor, arată raportul.

„Firmele s-au confruntat cu costuri mai mari şi le-au transferat majoritatea consumatorilor. În cei doi ani până la sfârşitul anului 2021, Brexit a crescut preţurile alimentelor cu aproximativ şase procente în general”, a adăugat Davies.

Raportul a mai constatat că, în timp ce producătorii interni de alimente din Marea Britanie au beneficiat de o concurenţă mai redusă, câştigurile lor au fost depăşite de pierderile consumatorilor, de peste 1 miliard de lire sterline.

Între timp, câştigurile nu au generat niciun venit pentru guvern.

Cercetarea este anterioară accelerării inflaţiei în acest an, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina şi a întreruperilor mai ample ale lanţului de aprovizionare. Cu toate acestea, cercetarea a constatat că creşterea barierelor netarifare a fost „un factor” în creşterea preţurilor observată în acest an.

Creşterile anuale ale preţurilor din Regatul Unit au atins un maxim din ultimii 41 de ani, de 11,1%, în octombrie, în timp ce inflaţia alimentară a atins 12,4% în noiembrie.

Consumatorii britanici se pot aştepta acum să plătească cu 682 de lire sterline mai mult pentru mâncare în acest an, potrivit cercetărilor recente ale companiei de cercetare de piaţă Kantar.

Între timp, inflaţia din zona euro a încetinit uşor în noiembrie, până la 10%.

Cercetarea vine în momentul în care ţara se pregăteşte pentru cea mai lungă recesiune înregistrată vreodată şi pentru o agravare a crizei a costului vieţii.

OCDE a declarat săptămâna trecută că Regatul Unit este substanţial în urma altor economii dezvoltate, Marea Britanie este singura economie din G7, grup care include Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, SUA şi Regatul Unit, care încă nu a revenit la o rată de creştere anterioară pandemiei.