Olaf Scholz: Vor fi create bazele legale pentru a permite funcţionarea centralelor nucleare Isar 2, Neckarwestheim 2 şi Emsland dincolo de 31 decembrie 2022 şi până pe 15 aprilie 2023
Germania va prelungi funcţionarea ultimelor sale trei centrale nucleare, a anunţat luni cancelarul federal german Olaf Scholz, potrivit Agerpres.
„Vor fi create bazele legale pentru a permite funcţionarea centralelor nucleare Isar 2, Neckarwestheim 2 şi Emsland dincolo de 31 decembrie 2022 şi până pe 15 aprilie 2023”, se precizează într-o scrisoare adresată de Scholz guvernului său.
Înainte de aceasta, guvernul german a anunţat menţinerea a numai două dintre aceste trei centrale dincolo de sfârşitul lui 2022.
Prima economie europeană depune toate eforturile pentru a-şi reduce dependenţa de importurile energetice din Rusia, după declanşarea invaziei ruse în Ucraina.
Soarta centralei Emsland din nordul Germaniei a suscitat dispute în cadrul guvernului de coaliţie al lui Scholz, în special între liber-democraţi (FDP) şi verzi, care sunt împotriva energiei nucleare.
Însă în final cancelarul federal a tranşat, fără ca un consens să fie înregistrat.
Iniţial, Germania avea drept obiectiv să renunţe la energia nucleară înainte de sfârşitul lui 2022, însă războiul din Ucraina i-a dat peste cap acest plan.
După aceasta guvernul german a decis de asemenea să prelungească activitatea mai multor centrale pe cărbune până în primăvara lui 2024, chiar dacă Germania îşi fixase drept obiectiv să abandoneze cu totul această energie până în 2030.
Într-un recent interviu pentru televiziunea germană, militanta suedeză Greta Thunberg a estimat că ar fi de preferat să se continue utilizarea centralelor nucleare care sunt în prezent active în Germania decât să se revină la cărbune.