ANAF vrea s-o evacueze pe iubita lui Sorin Oprescu. Statul a confiscat vila Adrianei Nica din sectorul 1, însă medicul luptă să anuleze decizia
ANAF i-a transmis Adrianei Nica, iubita fostului primar Sorin Oprescu, o somație de evacuare a unui imobil din sectorul 1 al Capitalei.
Fiscul i-a transmis medicului Adriana Nica, iubita lui Sorin Oprescu, o somație pentru eliberarea unui imobil pe care ANAF vrea să-l valorifice. Acțiunea vine la cinci luni după sentința finală în dosarul de luare de mită pentru care fostul primar general a fost condamnat la 10 ani și 8 luni de închisoare.
ANAF a depus în intanță o cerere de evacuare a Adrianei Nica
Marți, 12 octombrie, Judecătoria sectorului 1 ar putea decide evacuarea Adrianei Nica prin hotărâre judecătorească, la solicitarea Statului Român, prin intermediul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Pe de altă parte, Adriana Nica a depus mai multe contestații în legătură cu decizia instanței de a confisca un imobil de lux cu două nivele, situat în sectorul 1, ca urmare a condamnării lui Sorin Oprescu. Vila din cartierul Primăverii ar fi fost achiziționată cu bani proveniți din activitatea infracțională a fostului primar, în timp de Nica este doar un interpus, au explicat judecătorii.
Adriana Nica despre confiscările din dosarul Oprescu: ”Ei nici nu știu ce fac acolo”
”Ei nici nu știu ce fac acolo, confiscă de la Nica, că e a lui Oprescu, în condițiile în care eu am credit și le-am dat toate contractele”, a izbucnit Adriana Nica, într-un interviu pentru Antena 3.
În prezent, pe rolul instanțelor se află un proces având ca obiect ”anulare act”, unul de acțiune în constatare și altul de reparații prejudicii erori judiciare, toate având ca pârât Ministerul Finanțelor Publice. De asemenea, Nica a deschis o contestație în anulare împotriva deciziei penale care vizează infracțiunea de luare de mită.
Interesant este că Adriana Nica nu a avut niciun moment calitatea de inculpat în dosarul lui Sorin Oprescu ci doar pe cel de martor. Medicul nu a participat la activitatea desfășurată în afara legii de fostul primar și ceilalți inculpați, însă instanța a caracterizat-o drept o ”concubină costistitoare”, care a cheltuit sute de mii de euro ”fără o justificare licită”.
Cum a explicat Adriana Nica proveniența banilor
Vila din cartierul Primăverii a fost achiziționată pe numele Adrianei Nica în anul 2013 și a costat 600.000 de euro. Din această sumă, iubita lui Sorin Oprescu a achitat 200.000 de euro cash, iar pentru restul a făcut un credit bancar. Ea s-a bazat și pe o sumă mare de bani primită de la un fost iubit de origine libaneză, pe care anchetatorii nu l-au putut identifica.
De asemenea, Adriana Nica le-a spus procurorilor că intenționa să plătească ratele la casă din chirie. La acea vreme, medicul avea un venit lunar de 4.000 de lei.
„Folosind cota de chirie, în sumă de 6.000 de euro lunar, însă s-a mai bazat pe suma de aproximativ 250.000 de euro, pe care o primise de la prietenul său libanez în perioada în care au fost împreună și din care, în anul 2010, și-a cumpărat autoturismul marca Audi A8, cu suma de 115.000 de euro, iar diferența, în sumă de aproximativ 130.000 de euro, a împrumutat-o surorii sale, pentru a-și cumpăra o locuință”, se arată în motivarea instanței.
Adriana Nica, acuzată că fi cheltuit sumele realizate de Oprescu din mită
Judecătorii au considerat necredibile explicațiile femeii legate de proveniența sumelor de bani, așa că au decis să confiște imobilul care era oricum sub sechestru.
Aceștia au mai scris în motivare că inculpatul Oprescu Sorin-Mircea și martorul Nica Adriana-Elena au realizat împreună venituri nejustificate de 3,16 milioane lei.