Prima franciză Cereal Crunch se deschide mâine, la Craiova

Cereal Crunch inaugurează mâine, la Craiova, prima franciză a grupului, după cele două locaţii existente în Bucureşti, potrivit unui comunicat al companiei. Noua locaţie face parte din planul de dezvoltare pentru 2020 şi a presupus o investiţie iniţială de 40.000 de euro.

„Am preluat acest business la finalul anului 2019 şi ne-am propus atunci, pentru primul an, să deschidem cinci noi francize în Bucureşti şi în ţară”, a declarat Radu Savopol, co-fondator Cereal Crunch & 5 to go, menţionând: „Mă bucur să văd oameni cu viziune, dispuşi să investească în lucrurile în care cred şi am fost încântat să descopăr că cei care au preluat franciza de la Craiova sunt antreprenori tineri,

 » Sursa: www.bursa.ro