Vladimir Putin împlinește 70 de ani. Valery Solovey: „A decis deja să folosească armele nucleare. Vrea să ia lumea cu el în mormânt”

Vladimir Putin împlinește vineri, 7 octombrie, 70 de ani. În mediul online au circulat numeroase informații potrivit cărora Putin ar fi decis deja să folosească armele nucleare și să „ia lumea cu el în mormânt”.

Președintele rus Vladimir Putin împlinește vineri 70 de ani și un expert care a analizat starea de sănătate a acestuia a spus că „țarul” a decis deja să folosească armele tactice nucleare.

Politologul Valery Solovey, fost profesor la Institutul de Relații Internaționale de la Moscova, susține că liderul de la Kremlin este pe moarte și vrea să ia toată lumea cu el.

„Decizia, în principiu, referitor la folosirea sau demonstrații cu arme tactice nucleare, a fost deja luată”, a declarat Dr. Solovey.

Expertul, care s-a consultat cu ambasadele occidentale de la Moscova, după ce a vorbit despre sănătatea șubredă a lui Putin, a declarat că este doar o chestiune de timp, până când liderul rus va folosi armele nucleare.

„Întrebarea este cum, când și unde…


Nu am dubii că ne vom afla aproape de moarte, dar știu că vom reuși să învingem. Vom reuși să trecem peste asta”.

Acesta a sugerat că situația prezentă este mai periculoasă și mai aproape de o „apocalipsă nucleară” decât în timpul crizei rachetelor cubaneze.

„Totul din cauză că Putin vrea să demonstreze la modul cel mai serios capacitatea armelor nucleare tactice”, a spus specialistul.

„Putin nu își poate permite să fie învins…

Are două căi de atac – mobilizarea și armele nucleare”.

Putin are o „stare psihică precară”


Solovey a mai spus că Putin se află într-o „stare psihică precară”, explicând că suferă de boli, precum cancer, Parkinson și schizofrenie.

„Președintele nu poate cântări situația și nu poate lua decizii corecte”, a spus Solovey, în timp ce Putin își sărbătorește ziua în St. Petersburg.

„Starea sănătății sale îl determină să își dorească să ia toată lumea după el… Știe că va muri în scurt timp și cum se va descurca lumea fără el?

De ce ar exista lumea fără liderul genial Vladimir Putin…?”

Solovey spune că Vestul trebuie să fie în alertă și să nu se bazeze pe oficialii de la Kremlin, care l-ar putea împiedica pe Putin să folosească armele nucleare.

„Nu vă lăsați amăgiți, nu sperați că cineva din Rusia îl va opri pe Putin”, subliniază acesta.

„Acești oameni au demisionat deoarece erau ferm convinși că Putin va face primul pas”.

Putin ar putea ataca, de exemplu, cu rachetele nucleare Iskander. În luna mai, unele din ele au fost plasate la granița cu Finlanda. Acestea au fost folosite și cu focoase convenționale în războiul din Ucraina.

Expert: Sănătatea lui Putin „se deteriorează dramatic”


Dr. Solovey, care nu este medic, dar ar fi vorbit cu surse de la Kremlin, susține că sănătatea lui Putin „se deteriorează dramatic”.

„Medicina oncologică este atât de bună, încât Putin va putea lucra până în ultimele zile ale vieții”, a adăugat Solovey.

„Americanii știu ce se întâmplă cu Putin, situația reală”, a susținut expertul. Potrivit unor relatări, Biserica Ortodoxă, condusă de Patriarhul Kirill, un apropiat al lui Putin, va organiza slujbe de rugăciuni pentru sănătatea președintelui, imediat după ce acesta va împlini 70 de ani.

Putin se va întâlni, de ziua sa, cu liderii din statele ex-sovietice, în St. Petersburg. În ciuda speculațiilor, Kremlinul a susținut întotdeauna că Putin are o sănătate de fier, scrie Daily Mirror.