Sorin Lavric (AUR), omagiu pentru Căpitanul Sabin Mare, susținător al rezistenței anticomuniste
Senatorul AUR Sorin Lavric a susținut o declarație politică, sub cupola Senatului României, în care a evocat figura Căpitanului Sabin Mare, unul dintre principalii susținători ai luptătorilor anticomuniști. Căpitanul Sabin Mare, subofiţerul Gavrilă Pop şi aviatorul Ilie Rada au format grupul „Fiii Patriei”.
Sorin Lavric este singurul parlamentar care aduce în mod constant omagii reprezentanților rezistenţei armate anticomuniste, care au fost persecutați de regimul din acele vremuri. Printre personalitățile omagiate de către senatorul AUR se numără Ion Gavrilă Ogoranu, Petre Petrea, Stere Ploscaru, Teodor Popescu și mulți alții.
Căpitanul Sabin Mare a fost un pilon de bază și un sprijin real pentru luptătorii anticomuniști, procurându-le de-a lungul timpului, nu doar informații strategice de o importanță vitală, ci și armament, muniție, bani, echipamente, o moară portabilă pentru măcinarea porumbului, dar și un șapirograf cu ajutorul căruia partizanii au multiplicat primele manifeste răspândite în satele făgărășene, menținând astfel moralul țăranilor oprimați de comuniști și spiritul de rezistență împotriva colectivizării forțate.
Căpitanul Sabin Mare, evocat de senatorul Sorin Lavric
„Fiul lui Florin și al Anei, urmaș al unei familii de români naționaliști, Sabin Mare s-a născut pe 17 august 1920 în comuna Potău, județul Satu Mare. Sabin va alege de timpuriu cariera militară, înfruntând moartea timp de patru ani pe frontul de Răsărit. Odată cu venirea comuniștilor la putere, va face parte din primul grup de ofițeri îndepărtați din funcție. În consecință, se va muta la Făgăraș pentru a se înscrie la Academia Comercială de la Brașov, pe care o va absolvi în 1948. Într-unul din drumurile pe care le făcea cu trenul de la Brașov la Făgăraș îl va întâlni pe Ion Gavrilă Ogoranu, între ei legându-se o prietenie statornică.
Fidel jurământului militar pe care îl depusese, Sabin Mare își călăuzea viața după principiul: „Cât voi trăi, eu voi fi ofițer al Armatei Regale Române și voi acționa în consecință.” Așa se face că se va număra printre principalii susținători ai luptătorilor anticomuniști, cărora le va procura armament, echipament, ba chiar volume militare traduse din germană. Din cauza convingerilor monarhiste, Securitatea îl va hăitui în permanență, fiind silit până la urmă să fugă în străinătate, cu gândul de a intra în legătură cu exilul românesc. Intenția lui era ca, urzind un plan amănunțit de rezistență, să se întoarcă în țară. Ajuns în Occident, va cere sprijinul Comitetului Național Român în vederea formării unui front anticomunist în țară. Comitetul îl va pune în contact cu serviciile secrete americane și, astfel, planul de a parașuta câteva echipe de insurgenți în România va începe să prindă ființă. Instruirea voluntarilor se va face în cadrul bazelor americane din Franța și Germania.
Unul din instructorii CIA ai acestor eroi a fost Neagu Djuvara. În perioada 1951 – 1953 vor fi parașutați mai multe grupuri de voluntari, cel mai vestit fiind cel condus de Ion Golea și Ion Samoilă. Din nefericire, din cauza agentului britanic Kim Philby, care-i informa pe sovietici, majoritatea grupurilor au fost prinse de la bun început. Pe 1 iulie 1953 aviația militară americană a trimis ultima echipă de parașutiști în România, și anume cea condusă de căpitanul Sabin Mare. Din echipă mai făceau parte doi luptători: Gavrilă Pop, fost subofițer al Armatei Regale Române, și Ilie Rada, fost sublocotenent în Securitate, dar al cărui imbold patriotic îl făcuse să dezerteze spre a fugi la Belgrad, unde predase Ambasadei Americii câteva dosare ale Securității.
Echipa lui Sabin Mare avea să poarte numele de „Fiii Patriei”. Instruiți de serviciile americane pentru acțiuni informative pe teritoriul României, scopul lor era să pregătească oameni în tehnica radiotelegrafiei, spre a pune bazele unei rețele informative aflate în slujba puterilor occidentale. Sarcina lui Sabin era să culeagă acele informații pe care Ilie Rada le transmitea apoi prin radio în Occident, în timp ce Gavrilă Pop avea misiunea de a găsi locuri de găzduire. În noaptea de 1 iulie 1953, cei trei parașutiști au fost lansați în zona de nord-vest a țării. Căpitanul Mare a pornit spre Țara Făgărașului pentru a se întâlni cu persoanele de legătură. Din păcate, neputând găsi pe niciuna, nu va putea să-i întâlnească pe partizanii lui Ogoranu.
Gavrilă Pop, potrivit indicațiilor primite de la americani, a apelat la ajutorul unei călugărițe catolice din Baia Mare. Nu avea de unde să știe că purtătoarea de rasă monahală era informatoare a Securității. Agenta travestită în mironosiță spășită l-a turnat imediat, iar în urma capturării, Gavrilă Pop, neputând îndura torturile, a divulgat toate detaliile misiunii. În mod previzibil, a fost executat în scurt timp. Pentru a-i prinde pe ceilalți doi parașutiști, Securitatea a mobilizat trei plutoane de soldați. Căpitanul Sabin Mare va fi prins după trei zile, într-un lan de grâu. Simțind că este înconjurat și că nu mai are șanse de scăpare, își va trage un glonț în tâmplă. Știa că informațiile pe care le deține sunt valoroase, cum la fel știa că va fi schingiuit până va divulga tot ce știa. De aceea, a ales moartea.
Al treilea parașutist, Ilie Rada, s-a refugiat în Munții Apuseni, reușind până la urmă să treacă granița în Iugoslavia. Dintre toți parașutiștii trimiși în România în perioada 1951 – 1953, Ilie Rada a fost singurul care s-a întors teafăr în Occident. Avea să trăiască la Paris, într-o discreție vecină cu anonimatul, până în anul 2000. Istoria parașutiștilor și misiunile eroice la care au participat sunt prea puțin cunoscute în România. Motivele le știm cu toții: un dictat aberant, cu iz răzbunător, care plutește peste capetele luptătorilor cu convingeri de dreapta. Nu-i nimic, de acum încolo vălul de ignoranță temătoare ce le învăluie posteritatea va fi înlăturat.
Singura comemorare de care au parte eroii parașutați de aviația americană se petrece, an de an, în ultima sâmbătă din octombrie, sub egida Fundației „Ion Gavrilă Ogoranu”, la Fortul 13 Jilava. Un gest nobil pe care se cuvine să-l preschimbăm în tradiție. Sunt mândru ca, sub cupola Senatului României, să pronunț numele căpitanului Sabin Mare”, a spus în încheiere senatorul Lavric.