Un nou val de scumpiri în Europa. Ce spun experții despre situația din România

Oficiul European pentru Statistică (Eurostat) a anunțat că statele UE s-au confruntat cu un val uriaș de scumpiri în luna iulie. România a raportat cel mai mare avans al prețurilor producției industriale.

Într-un an 2022 dominat de mai multe crize suprapuse, statele din Uniunea Europeană s-au confruntat cu valuri importante de scumpiri.

UE s-a confruntat cu un val uriaș de scumpiri. România, cel mai mare avans al preţurilor producţiei industriale


În luna iulie, conform datelor Eurostat citate de Agerpres, preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au crescut cu 37,8% în Uniunea Europeană (UE) şi cu 37,9% în zona euro. Raportul este unul comparativ cu perioada similară din 2021.

În ceea ce privește țara noastră, experții spun că România a înregistrat cel mai mare avans al preţurilor producţiei industriale în ritm anual.

Raportul de la Bruxelles spune că preţurile producţiei industriale au crescut în toate statele membre UE în ritm anual. Cele mai importante creşteri au fost înregistrate în România (67,4%), Bulgaria (55,9%) şi Danemarca (55,1%).

Această adevărată explozie a preţurilor producţiei industriale în UE a fost cauzată de o majorare de 96,2% a preţurilor la energie, respectiv de 21,7% a preţurilor bunurilor intermediare.

Comparativ cu luna iunie, în iulie, preţurile producţiei industriale au înregistrat o creştere de 4% în zona euro şi de 3,7% în Uniunea Europeană, după un avans de 1,3% în zona euro şi de 1,5% Uniunea Europeană, în luna anterioară.

România, în top 4 creşteri ale preţurilor produselor care ies pe porţile fabricilor
Cu o creștere lunară de 6,8% a inflației la poarta fabricii în iulie, România a fost pe locul 4 în UE. Vorbim de cea mai mare creștere lunară înregistrată anul acesta de țara noastră, după cea de 8% consemnată în martie, prima lună de după declanșarea războiului din Ucraina.

Peste țara noastră au mai fost Irlanda (26,1%), Ungaria (9,4%) și Bulgaria (8%).

Dacă ne raportăm la nivelul întregii Uniuni Europene, prețurile producției industriale au crescut în iulie față de iunie cu 8,2% în sectorul energetic, cu 1,1% pentru bunurile de uz curent, cu 0,9% în cazul bunurilor de folosință îndelungată, cu 0,8% în cazul bunurilor de capital și cu 0,1% pentru bunurile intermediare.

Majorarea accentuată a preţurilor la porţile fabricilor are un efect asupra consumatorilor finali. Din această cauză, ea poate fi un indicator al evoluţiei inflaţiei.