6 ani de închisoare pentru trezorierul lui Dragnea, care şi-a dus până şi vecinii în excursii exotice pe bani publici
Fostul trezorier al PSD din epoca Dragnea, Mircea Drăghici, a fost condamnat, luni, la 6 ani de închisoare.
El a folosit bani din subvenții de la stat pentru excursii exotice și a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA.
Aşa că, deşi decizia e pe fond, e puţin probabil să fie atacată.
Tribunalul București l-a condamnat pe Drăghici pentru cheltuirea frauduloasă a banilor din subvenții primiţi de PSD, potrivit portalului instanțelor.
La începutul verii, Drăghici a recunoscut că a cheltuit ilegal mai mult de 700.000 de lei, adică aproape 150.000 de euro, din banii pe care PSD i-a primit ca subvenție de la stat, dar și din alt cont al partidului. Banii s-au dus pe vacanțe de lux. Bali, Singapore, Emirate sau Republica Dominicană sunt locuri în care Drăghici a folosit banii partidului, iar printre cei care au beneficiat se numără fiicele, soția, fosta soție, frații, surorile, cumnații, precum și vecinii.
Drăghici era deja condamnat la 5 ani de închisoare în 2021, pentru delapidare și pentru că a folosit subvențiile încasate de partid pentru a-și cumpăra o vilă de 380.000 de euro.