Imaginile din satelit de la Zaporojie arată găuri în acoperişul unei clădiri, în apropierea unor transportoare blindate de personal ruseşti
Patru găuri au apărut în acoperişul unei clădiri de la centrala nucleară de la Zaporojie, în apropierea a cel puţin trei transportoare blindate de personal ruseşti, conform imaginilor din satelit oferite de Maxar Technologies, relatează CNN.
Conducătorul regiunii Zaporojie numit de ruşi, Vladimir Rogov, a susţinut că găurile sunt rezultatul unui atac militar ucrainean asupra complexului. Rogov a publicat fotografii înfăţişând una dintre găuri pe canalul său de Telegram.
CNN a reuşit să geolocalizeze şi să confirme autenticitatea fotografiilor, dar nu şi susţinerile că găurile sunt rezultatul unei lovituri militare ucrainene.
Guvernul Ucrainei a negat în mod repetat că a desfăşurat atacuri militare asupra sau în apropierea centralei în ultimele săptămâni.
În imaginile din satelit, cel puţin trei transportoare blindate de personal ruseşti se află sub o structură mare cu conducte, care pornesc din clădire spre toate cele şase reactoare nucleare.
Rusia a susţinut în mod repetat că nu are ”armament greu” la centrala nucleară. Găurile din clădire sunt la o distanţă de aproape 500 de picioare (circa 152 de metri) de unul dintre reactoarele nucleare ale centralei.
CNN a contactat autorităţile ucrainene pentru a întreba dacă au desfăşurat o lovitură militară la centrală, dar nu a primit încă un răspuns. CNN a cerut o reacţie şi din partea Energoatom, autoritatea de stat pentru energie nucleară a Ucrainei, pentru a afla şi care este rolul acelei clădiri.
Imaginile din satelit mai are şi un foc arzând la nord de centrală.